REPORTAJ. Zian de Șapartoc. Într-un sat din Transilvania s-a născut primul copil după 47 de ani. Părinții lui au lăsat orașul pentru „un trai la țară”

Zian încearcă să-și potrivească primii pași prin curte asistat de mama sa și de Butuc, un câine imens, metis de Kangal cu Asia Centrală. Botezul copilului n-a putut fi organizat la biserica din sat, pentru că un localnic n-a vrut să le dea cheia, convins că asediul „viniturilor” nu poate aduce nimic bun. 

Soții Moldovan spun că n-au vrut să continue un conflict, așa că și-au creștinat copilul la Sighișoara. L-au numit Zian. Văzuseră un documentar despre Arsenie Boca și au aflat că Zian a fost numele de botez al starețului de la Prislop.  

Un sat ajuns de la 800 de oameni la 25

Din Șapartoc poți elabora un studiu despre declinul demografic accelerat al României. În vremurile lui de glorie, satul avea puțin peste 800 de locuitori. În prezent, majoritatea caselor s-au prăbușit, iar cele care încă mai rezistă stau cu lacătul la porți. Câteva familii mai locuiesc aici, iar recensământul îl poți face simplu, numărând pe degete. Din cele trei biserici din sat, reformată, catolică și ortodoxă, doar la cea din urmă se mai oficiază slujbe. 

Recomandări

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Șapartocul nu devine atractiv nici în campaniile electorale, iar la alegeri, autoritățile nu se sinchisesc să aducă urna mobilă pentru bătrânii care nu mai pot să se deplaseze.

Un plan de viață  

Când au decis să caute o casă aici, Andreea (30 de ani) și Radu (35 de ani) Moldovan vizau un „plan pe viață, și nu unul de sezon”. Născut la Sighișoara, Radu știa zona din vacanțele în care venea cu prietenii cu cortul pe dealurile din zonă. Șapartocul i se lipise de suflet. După ce și-au încheiat studiile la Cluj – el a absolvit Facultatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, ea – Comunicare și Relații publice, linia germană – au început să pregătească terenul pentru o mutare în cătunul care n-avea nici măcar drum de acces la acea vreme. 

Pentru apropiații lor părea doar un fel de moft bizar, dar trecător, însă tinerii își lăsau numerele de telefon la fiecare vizită aici, în cazul în care cineva ar fi fost dispus să vândă o proprietate. În 2010, a sunat telefonul. Tanti Gizela își vindea casa. 

Recomandări

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

A vândut motocicleta și a cumpărat o casă 

Moldovan n-a stat pe gânduri. A scos la vânzare motocicleta pe care i-o făcuse cadou familia la absolvire, o Suzuki DRZ. A primit în schimbul ei aproape 4.000 de euro. S-a dus cu banii la ușa femeii care între timp se mutase la bloc, în oraș, și a primit cheia de la ultima casă de pe strada Tânărogului. Oficial, satul avea o singură stradă cu nume, cea Principală,  însă așa-i spuneau sătenii acelei ulițe, de la tanárok, care în maghiară înseamnă suprafață cultivată în mijlocul unei păduri sau al unui loc sterp. 

Asta se întâmpla în urmă cu 12 ani. Radu și Andreea își ofereau un start în viața de cuplu într-un loc ce pentru mulți nu era decât o fundătură. Aveau o casă la care urma să lucreze ani buni, dar și dorința de a „deveni țărani cu o gospodărie la țară”. 

Rozi néni, un fel de „arhivă ambulantă a satului”, care știa tot ce se petrecuse în Șapartoc în ultimele aproape nouă decenii, le-a expus fără menajamente situația. A mai existat un cuplu care venise să se mute la sat și integrarea lor nu a decurs prea bine. Obișnuiau să-și petreacă diminețile în curte, dezbrăcați, ca să se conecteze cu natura, inacceptabil pentru pudorile locale. 

Recomandări

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

Tanti Rozi a cerut să arunce o privire în palma domnișorului venit de la oraș, ca să-și facă o părere. „Mă, copile, ține minte: dacă-ți place munca, rămâi, că o să ai o viață faină și cu de toate. Dacă nu-ți place munca, du-te, nu te chinui!”, i-a spus.

Șapartocul, pe traseul Via Transilvanica

Andreea și Radu s-au chinuit în următorii ani. Au muncit în Germania în fiecare vară, vreme de patru ani, la fabrica de jucării Playmobile din Dietenhofen. Îi înlocuiau pe angajații permanenți pe durata concediilor de vară. După job puneau pe hârtie planurile pentru casa din Șapartoc: o bucătărie funcțională, schimbarea acoperișului, prelungirea târnațului.

Dacă se întorceau în România într-o zi de duminică, luni erau deja în sat și deschideau „șantierul”. Radu a stat lângă zeci de meșteri să se asigure că lucrurile ies așa cum și le-a imaginat. A cărat în nenumărate rânduri scule pentru muncitori cu ranița-n spate, când nu exista un drum de acces în Șapartoc, și din punctul în care mașina nu mai putea avansa o luai pe jos, pe pășune. 

Când a terminat partea grea, de transportat materialele de construcție cu tractorul, s-a refăcut și drumul spre sat, în 2019. Nu e grozav nici acum pe unele porțiuni, dar măcar are un postament și se poate circula. 

Când lucrurile au început să prindă contur, „lumea” a contestat limitarea la trei camere și o bucătărie. „De ce nu mansardează, că ar mai ieși trei dormitoare, dacă tot vor să facă ecoturism?” Tinerii au replicat că nu și-au propus să ridice un hotel și că au evaluat corect „potențialul” casei: vor rămâne trei camere și o bucătărie.

În 2020, Radu și Andreea au aflat că Șapartocul va fi prins în proiectul Via Transilvanica, traseul de drumeții care începe la Putna și se termină la Drobeta Turnu-Severin, după ce străbate 10 județe și 1.262 de kilometri. Iar turiștii au început să ajungă în satul uitat din Transilvania și să găsească găzduire la familia Moldovan.

„Dacă ne gândeam că ne va lipsi viața socială, uite că au început să ne treacă pragul casei oameni de calitate. Suntem foarte încântați. Vin săptămânal grupuri de 4 sau de 6 călători de pe Via Transilvanica. Vin pentru asta, pentru zone rurale, pentru natură”, spune Radu.

Zian s-a născut în ziua în care a ajuns internetul de mare viteză la Șapartoc

Radu și Andreea se amuză de atenția pe care au primit-o după apariția știrii legate de nașterea copilului lor. I-a sunat cineva să le spună că „subiectul” a ajuns și la televizor și să-i anunțe că pe o burtieră galbenă scrie cu litere mari că urmează povestea lor. Nu oricum, ci „Imediat Exclusiv”. 

„Ne-am și speriat puțin pentru că n-am vorbit cu nicio televiziune”, râde Radu. 

Zian va împlini un an pe 8 decembrie. S-a născut în ziua în care a ajuns și internetul de mare viteză la Șapartoc. Tinerii părinți povestesc că au „deranjat” pe toată lumea cu solicitările, ca să vină cineva să instaleze fibră optică în sat. Timp de aproape doi ani au purtat o corespondență cu firma responsabilă, de la reprezentanții regionali până la București, de la birourile de vânzări la cele de suport tehnic. Li s-a povestit că, la un moment dat, la o ședință din corporație, aproape toți participanții aveau o foaie în față pe care apărea numele lor, Moldovan-Șapartoc. 

„La intrarea în maternitate mă preluase un paznic, fin psiholog și obișnuit cu situații de genul celei în care mă aflam: du-te, fă-ți normal ziua de lucru, soția e la spital, pe mâini bune, să nu-mi dai ture pe aici, mi-a zis. Atunci m-au sunat oamenii că vin să instaleze fibra optică. Când ne-am întâlnit și au coborât din mașină, i-am luat direct în brațe. La 12:30 eram cu telefonul, am apelat-o pe soția mea și mi-am văzut din Șapartoc copilul nou-născut pe WhatsApp, pe fibră optică”, povestește Radu.

„Suntem priviți drept ciudățenii sau oamenii care s-au retras”

Când au început să-și reamenajeze casa din Șapartoc, aveau șase vecini pe stradă. Radu și Andreea au vrut să-i cunoască pe toți, să înțeleagă „specificul” locului. Între timp, s-au prăpădit. Pe majoritatea i-a îngropat Radu cu încă un bărbat din sat. N-ar fi venit nimeni până acolo să sape un mormânt. 

Petiții pentru refacerea drumului de acces au depus tot „viniturile”. Părinții lui Zian spun că n-au vrut să stea la marginea satului, să-și vadă doar de gospodărie și de musafirii de pe Via Transilvanica. Și-au dorit să facă parte dintr-o comunitate.

„Nu ne-am mutat în capătul satului, să ne uităm de sus, de la distanță. Asta e problema noastră, a tinerilor care vor să se mute la țară. Alegerea noastră e încadrată undeva între retragere și ciudățenie. Pe noi lumea nu ne ascultă. Când mergem la o primărie sau administrație județeană, apar mereu reproșuri formulate astfel: «Dar ce v-o trebuit? Vouă v-o trebuit acolo, știați că nu e drum! De ce v-ați retras?»”, povestesc tinerii.

„Dar noi nu ne-am retras. Am studiat șase ani, am făcut și dezvoltare rurală. Eu sunt inginer agronom, eu trebuie să fiu pe pământ, nu am ce să caut pe asfalt. La început am fost foarte afectați, dar am avut și multă determinare, altfel am fi renunțat foarte ușor”, spune Radu Moldovan.

Ce-ți asigură o ședere corectă la țară 

Familia Moldovan ajunge foarte rar să facă cumpărături într-un supermarket. Încearcă să producă în gospodărie majoritatea alimentelor de care au nevoie. Cultivă trei varietăți de roșii într-un solar, în jur de 1.000 de fire, din care cea mai rezistentă este pătlăgeaua de Șapartoc, cu semințe de la o femeie din sat care a perpetuat vreme de 50 de ani „soiul”. O parte din producție e cumpărată de prieteni și de cunoștințe.

„E și o selecție a zonei rurale. Nu poți veni la nesfârșit cu plasele din supermarket aici sau să primești totul de-a gata. Nu pentru asta e creat satul. Energia adevărată e când vii din grădină cu o roabă de legume sau din livadă cu fructe din pomii de care ai avut grijă. Frumos e să ai un animal, o livadă, să lucrezi un lot de pământ, astea toate îți asigură o ședere corectă”, crede Radu Moldovan.

„Ne-a sufocat” 

Pe ulițele din Șapartoc e liniște. Un bărbat însoțit de un copil, nepotul unui vecin, ne întreabă ce căutăm acolo, dacă nu ne-am rătăcit. Satul va dispărea, înghițit de bălării, e convins omul. I-a năpădit mai întâi sărăcia, apoi boala și bătrânețile. 

Ne-a sufocat. Ca peste tot, în toate satele, e sărăcie lucie.  

Sătean din Șapartoc:

„Ioioioioi, ulița mea. Era plin de copii, de fete și de băieți”, zice și Laurențiu, fost miner la Livezeni vreme de 6 ani. Are 64 de ani și bolile profesionale i se ghicesc după greutatea cu care se mișcă. 

„M-au ajuns acuma la bătrânețe, de când umblam cu cizmele alea umede prin galerii”, spune omul și arată spre ulița care o ia în sus. 

„Vezi acolo, deasupra am avut gagică, ce vremuri! Am avut școală ungurească, școală românească. Trei biserici, era plin la toate”, adaugă fostul miner. E singur de ani buni, soția sa a plecat până-n Ungaria, la muncă, și nu s-a mai întors. 

Rutina lui e neschimbată: „Mergem acasă, mâncăm, dăm drumul la radio, ascultăm, la revedere! Toate știrile le cunosc, nu se lasă nici Putin ăla, acuma se bagă și alții. Ce se-ntâmplă? Habar n-am!”. Îl întrebăm dacă a auzit că la Șapartoc s-a înregistrat o naștere după 47 de ani. 

„Un copil e bucurie. Să fie viața bună cu el.” 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro