În afacerea ridicării centrului de fotbal de la Buftea, procurorii susțin că FRF a fost prejudiciată cu suma de 3.800.000 de lei, bani care ar fi ajuns in posesia fiicei și a ginerelui lui Mircea Sandu, 67 de ani, adică Raluca Sandu (40 de ani) și Ziv-Asher Tetelman (46 de ani).
Mircea Sandu este judecat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare și complicitate la spălare de bani, iar ginerele sau este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la delapidare și spălare de bani.
Mircea Sandu a fost președinte al FRF în perioada 1990-2013, iar construirea centrului de fotbal de la Buftea a avut loc în perioada 2009-2010. Atunci, Raluca Sandu și afaceristul Tetelman erau prieteni. În prezent, cei doi sunt căsătoriți și au un copil.
Pepy a recunoscut rolul său în afacerea de la Buftea și a pledat vinovat
Potrivit procurorilor, omul de afaceri Pepy Daniel Nicolae a declarat la DIICOT că a fost contactat de Ziv-Asher Tetelman, care i-a cerut o societate comercială, prin intermediul căreia ei să presteze servicii pentru FRF.
Lucrările la Centrul de Fotbal Buftea au fost efectuate de societățile comerciale controlate de Tetelman Ziv-Asher și tatăl acestuia, iar […] societățile implicate în proiect erau aduse de Tetelman Ziv-Asher, pe baza indicațiilor primite de la Sandu Raluca, după ce aceasta discuta cu tatal său.
Rechizitoriul procurorilor:
Pepy a declarat ca o parte din bani i-a dat chiar cash Ralucai Sandu și că Tetelman Ziv-Asher știa acest lucru, deorece chiar el o trimitea să primeasca banii.
Înainte ca rechizitoriul ”Nașului” să ajungă în instanță, Pepy a recunoscut acuzațiile DIICOT și a pledat vinovat pentru trei intracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat (7 luni), spălare de bani (1 an si 4 luni) și complicitate la delapidare (8 luni). Afaceristul a fost de acord să fie condamnat la pedeapsa totală de 1 an si 9 luni de închisoare cu suspendare.
În plus, i s-a interzis dreptul de a mai fi administrator al societății Space Conect PC 2008 SRL, pe o durată de un an de la data rămânerii definitive sentintei, și să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Sectorului 2 București sau la Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare. Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost validat de Tribunalul București pe 15 septembrie 2020, dar decizia poate fi contestată, potrivit portalului instantelor.
Interfață pentru Nicu Gheară și prieten temutul interlop constănțean Beinur
Potrivit unui articol RISE Project, Pepy este om de bază al afaceristului Nicu Gheară. Confirmarea a venit direct de la temutul interlop Nuredin Beinur, finul de cununie al lui Nicu Gheară și prieten cu Pepy. Contactat de RISE, Beinur a comentat scurt: „Da, Pepy este director la firmele lui Gheara.”
Publicația mai arată că legătura Gheara-Pepy datează încă din anii ’90, când Pepy a ocupat poziții-cheie în companiile primului, iar ulterior a preluat, formal, afacerile acestuia.
Judecat și pentru evaziune
În ianuarie 2020, Pepy a fost trimis în judecată de procurorii din Parchetul Capitalei într-un dosar de evaziune fiscală, care are legatură tot cu afacerea construirii centrului de fotbal de la Buftea. Era vorba de modul în care au fost înregistrate mai multe facturi contabile, emise fictiv de firmele implicate în acest caz. Ar fi fost denaturate obligațiile fiscale datorate bugetului, acuză procurorii.
În acest dosar, de evaziune fiscală, două societăți au calitatea de părți responsabile civilmente în procesul de evaziune, Space Conect PC 2008 SRL si Milenium Clima SRL. Dosarul se afla în faza de Cameră Preliminară, la Tribunalul București, cu termen pe 20 octombrie, conform portalului instantelor.
Mandat de arestare din SUA pentru skimming
În timp ce Pepy era cercetat în aceste cazuri de DIICOT și Parchetul Capitalei, pe numele său a venit un mandat de arestare preventivă și o cerere de extrădare în SUA, emise de Tribunalul Districtului Sud al statului New York. Solicitările au fost facute într-un caz de skimming- fraude cu carduri instrumentat de ofițeri FBI.
Pepy a fost arestat de judecătorii români în acest caz timp de două luni, 17 decembrie 2019 – 11 februarie 2020. în februarie 2020, judecătorii au admis cererea de extrădare în SUA, dar au amânat predarea până la soluționarea dosarelor aflate pe rolul instanțelor din România.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro