Poziția guvernului condus de cancelarul conservator Karl Nehammer a fost criticată în mai multe rânduri de unele ziare austriece, iar una dintre aceste critici a fost reiterată la doar câteva ore după votul care a blocat aderarea României și a Bulgariei la Schengen.

„Refuzul Austriei de a accepta aderarea Bulgariei și României la Schengen încearcă să rezolve o problemă prin crearea uneia noi și ilustrează lipsa de viziune în materie de politică europeană a conducerii celui mai mare dintre cele două partide de coaliție”, scrie jurnalistul Oliver Grimm în cotidianul Die Presse, în dimineața zilei de vineri.

Jurnalistul observă că ministrul de interne și cancelarul au dreptate atunci când vorbesc despre migranții care traversează Balcanii, din Turcia, pentru a ajunge în Austria. Dar el nu înțelege cum blocarea României și a Bulgariei ar fi o soluție.

„Aceste persoane trec deja prin cel puțin un stat membru Schengen, și anume Ungaria. Nu ar fi necesar, ca urmare a argumentării ministrului de interne că refuză extinderea spațiului Schengen disfuncțional, să fie dată afară Ungaria?”, se întreabă jurnalistul, care face referire la o situație observată și de Libertatea în privința migrației.

Textul critic la adresa guvernului, pe prima pagină a site-ului Die Presse

O astfel de decizie ar fi grotescă, crede Grimm, dar la fel de grotescă, spune el, „este decizia de a pedepsi șapte milioane de bulgari și 19 milioane de români pentru faptul că întreaga Uniune este incapabilă să abordeze cauza principală a crizei migrației din Europa”.

Jurnalistul Die Presse observă că problema migrației este una complexă. Că migranții care ajung în statele de frontieră ale UE nu vor să și rămână în acestea – preferând Vestul mai bogat – și că nici statele de frontieră, precum Grecia sau Italia, nu au interesul să îi țină pe teritoriul lor.

Prin urmare, este neclar cum ar putea funcționa planul ministrului de interne de a organiza procedurile de azil în aceste state de la granițele externe ale UE.

În primul rând, spune el, se presupune că cei cărora trebuie să li se acorde azil pentru că au dreptul la el vor rămâne în Italia, Grecia sau Bulgaria, ceea ce este foarte puțin probabil.

În al doilea rând, mai observă autorul opiniei, aceste proceduri de azil la frontieră ar necesita mari tabere de primire închise, în care solicitanții de azil – zeci de mii, poate sute de mii – să nu poată fugi până la emiterea deciziei. Cât de fezabil și dezirabil este un asemenea sistem?

În cele din urmă, spune Oliver Grimm, toate acestea au prea puțin de-a face cu Spațiul Schengen și cu normele sale. Disfuncționalitatea Spațiului Schengen, spune el, constă, contrar celor afirmate de ministrul de interne, „în faptul că există prea multe controale permanente și provizorii la frontierele dintre statele membre”.

„A rămas puțin din chintesența sa, și anume călătoria liberă și necontrolată în cadrul unui spațiu european comun”, subliniază jurnalistul.

În acest timp, o problemă majoră, și anume creșterea imigrației ilegale în Austria, „rămâne nerezolvată prin veto-ul Schengen”, scrie Grimm.

În schimb, apare o altă problemă. „Austria nu are oricum un număr incredibil de aliați în cadrul Uniunii, după cum arată de ani analizele comportamentului de vot al statelor membre în Consiliu. Acum, guvernul riscă să intre în conflict cu acele state membre din imediata vecinătate sud-estică a Europei cu care ar trebui să promoveze politici comune la Bruxelles”, spune el.

Paradoxal, mai observă jurnalistul, „acestea sunt state pe care Austria le-a apărat până acum și pe bună dreptate de multe ori”.

„A trecut mult timp de când ÖVP (partidul conservator al cancelarului Nehammer) a insistat cu mândrie că este «partidul european» din țară. În prezent însă, este mai degrabă un partid dintr-o țară din Europa al cărui orizont nu se extinde dincolo de alegerile parlamentare din Austria Inferioară”, concluzionează autorul textului din Die Presse, cu referire la contextul electoral dificil pentru șeful guvernului.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News