Primarul municipiului Sighişoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, a hotărât ca zona în care s-a prăbușit zidul cetății medievale să fie izolat, iar traficul în zonă a fost restricționat. Totodată, a fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, notează Agerpres.ro.
Începând de luni, Primăria Sighișoara a dispus restricționarea traficului auto pe str. Zidul Cetăţii, pe un sens de circulaţie, închiderea accesului pietonal pe Aleea Cetăţii (Turnul Cizmarilor – Turnul Croitorilor), executarea unor lucrări de sprijinire a zidului şi notificarea Ministerului Culturii, Inspecţiei de Stat în Construcţii, Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş şi a Instituţiei Prefectului-Judeţul Mureş.
„În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Institutului Naţional al Patrimoniului, un specialist în domeniul restaurării şi conservării monumentelor istorice se va deplasa la Sighişoara pentru efectuarea unei expertize tehnice, urmând ca porţiunea căzută să fie refăcută în regim de urgenţă. Menţionăm faptul că, din documentaţia istorică existentă – planuri ale cetăţii din anul 1.750 – rezultă că, în zona prăbuşirii zidului de incintă, în vechime, au avut loc alunecări de teren, iar lucrările edilitare de refacere au fost efectuate în anul 1858″, se arată într-un comunicat de presă, emis de Primăria Sighișoara.
Cetatea Sighișoara este singura cetate medievală din Europa care este încă locuită. În urmă cu aproape trei ani, cetatea a fost la un pas de a fi exclusă din patrimoniul UNESCO din cauza kitsch-urilor.
Sursă foto: punctul.ro
Citește și REPORTAJ/ A fost abandonat de mama sa într-un orfelinat, dar a ajuns în semifinala Eurovision. Save, portretul unui învingător/FOTO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro