Compania locală de cale ferată elvețiană a declarat că serviciile au fost reluate miercuri seara după ce șinele de cale ferată au fost curățate de zăpadă și s-a putut ajunge în stațiunea în care aproximativ 13.000 de turiști au rămas blocați din cauza zăpezii.
Ninsorile abundente au provocat haos în munții Alpi și au dus la moartea mai multor persoane.
Fotografii dramatice au fost postate pe rețelele de socializare. În acestea se vede cum autoritățile franceze au tăiat un drum prin zăpadă formând ziduri de nămeți de peste 7 metri înălțime în sud-estul Franței.
Alain Duclos, autorul fotografiilor spune că acestea au fost făcute în coridorul de gheață care a reconectat localitățile Bessans și Bonneval-sur-Arc în regiunea Savoie.
Peste 1,8 metri de zăpadă a scăzut în 36 de ore în aceste pări din regiunea Savoie, ceea ce i-a făcut pe meteorologi să spună că acesta este un fenomen care apare odată la 30 de ani.
Cantitatea mare de zăpadă a dus la o serie de avalanșe și a cauzat întreruperi ale energiei electrice, închiderea drumurilor și perturbând serviciile de transport. Gradul de risc pentru avalanșă a fost ridicat la maximum pentru prima dată în ultimii 10 ani.
Un schior și-a pierdut viața și un altul a fost rănit în timpul unei avalanșe în Pirineii francezi. Un schior britanic, John Bromell, este dat dispărut după ce a fost văzut ultima oară pe pârtia de duminică.
Alte 29 de persoane au scăpat prin minune după ce o clădire cu cinci etaje a fost lovită de o avalanșă în stațiunea italiană din Sestriere, în Alpi, în cursul zilei de luni. Aceștia au reușit să scape prin garaj.
Citește și: ANALIZĂ | Ce este declarația 600. Cine trebuie să depună acest formular la Fisc și până când
Foto: francebleu.fr