El a făcut apel la companiile din Zimbabwe să înceapă să producă prezervative pentru a nu mai fi nevoiți să le importe din alte țări.

„Regiunea din sudul Africii are cea mai mare incidență de HIV și promovăm folosirea prezervativelor”, a spus ministrul David Parirenyatwa. „Tinerii au acum un prezervativ special pe care îl plac, dar nu le fabricăm noi, le importăm din China și unii oameni se plâng că sunt prea mici”.

Producătorii chinezi ai prezervativelor de care vorbea ministrul din Zimbabwe, au anunțat că vor face produsele contraceptive de mai multe dimensiuni după aceste nemulțumiri.

„În ceea ce privește cerințele diferite din partea clienților, cum ar fi în Zimbabwe, Daxiang, în calitate de producător chinez, are capacitatea și obligația de a aduce o contribuție, așa că am început să facem câteva sondaje privind datele utilizatorilor din regiune pentru a pregăti produse viitoare cu dimensiuni diferite „, a spus Zhao un reprezentant al companiei.

Zimbabwe este una dintre țările din Africa Subsahariană afectată cel mai mult de HIV / SIDA, cu un procent estimat de 13,5% din populația adultă infectată cu virus. Utilizarea prezervativelor este o modalitate cheie pentru limitarea răspândirii infecției, astfel că țara a devenit unul dintre primii cinci importatori de prezervative din lume.

China este unul dintre cei mai mari producători de prezervative din lume, potrivit Comisiei Naționale pentru Sănătate și Planificare Familială. Națiunea are aproximativ 300 de producători de prezervative care produc în fiecare an aproximativ 3 miliarde de contraceptive.


Citește și: Oscar 2018. Ce se află în pachetul de 100.000 de dolari primit de nominalizații la Oscar


 
 

Urmărește-ne pe Google News