Specia era mai rară decât rinocerul negru și a supraviețuit doar în captivitate la începutul secolului al XX-lea. S-a început reintroducerea zimbrului în sălbăticie în anii 1950, iar în România, în 2012

Conservarea pe termen lung a zimbrului a făcut ca populația să crească de la aproximativ 1.800 în 2003 la peste 6.200 în 2019, ceea ce făcea ca, atunci, specia să nu fie doar vulnerabilă, ci aproape pe cale de dispariție.

Cea mai mare populație de zimbri din România se află în Munții Țarcu, cu peste 65 de exemplare, prin inițiativa Rewilding Europe și WWF România.

Zimbrii de aici au fost aduși din rezervații și centre de reproducere din Europa în urma unui proces complex de selecție, pentru a asigura diversitatea genetică.

Zimbru liber în Măgura Zimbrilor, Armeniș, foto Costas Dumitrescu

Importanța zimbrului

Zimbrul este o specie-umbrelă care asigură calitatea vieții celorlalte specii din lanțul trofic și menține echilibrul natural de care depindem cu toții.

El a devenit un simbol local care a permis oamenilor să redescopere bogăția naturii care îi înconjoară, peisaje minunate care fascinează turiștii în căutare de aventuri pe urmele zimbrilor sau de tihna de la sat. 

Cele mai mari subpopulații de zimbri se găsesc acum în Polonia, Belarus și Rusia, dar doar opt dintre ele sunt suficient de mari pentru a fi viabile genetic pe termen lung.

Specia rămâne dependentă de măsurile de conservare în curs, cum ar fi translocările zimbrilor în habitate optime pentru a crea populații viabile și promovarea coexistenței om-zimbru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News