Cele 56 de secunde de groază urmate de un simplu telefon dat de un activist de partid au schimbat complet fața celui mai sudic punct al României. Atunci, Zimnicea a căzut sub lama buldozerelor comuniștilor, care au demolat orașul doar pentru ca rapotările la ”centru” să fie reale.

Citește și:

Citește și:

[libgallery id=”1758834′]

Vineri, 4 martie 1977. Ora 21, 22 de minute și 22 de secunde. Pământul începe să se cutremure. Cu fiecare secundă scursă, mișcarea telurică ce lovește cu putere și Zimnicea se amplifică o dată cu groaza celor care se aflau în Căminul Cultural. Acolo, câteva zeci de persoane erau în timpul unei adunări comuniste în care urma să fie ”înscăunat” noul primar, noul secretar al Partidului Comunist Român Zimnicea.

Zbuciumul pământului a intrerupt ședința de partid și i-a scos în stradă pe toți oamenii din acea sală. Printre ei, un activist speriat de moarte care s-a simțit obligat – numai el știe de ce -,  să dea fuga la un telefon și să raporteze la partid că Zimnicea a fost rasă de pe suprafața pământului de forța cutremurului.  Asta a văzut el în cei câțiva pași pe care i-a făcut, bezmetic, prin centrul localității, imediat după ce mișcările telurice s-au oprit. Un telefon care avea să schimbe complet fața celei mai sudice așezări românești.

Pe acest loc s-a aflat căminul cultural în care la data de 4 martie 1977 se ținea ședința pentru alegerea secretarului de partid

Comuniștii au demolat tot pentru a nu-l supăra pe Ceaușescu

Pentru că raportările activistului care a văzut ”apocalipsa” de la Zimnicea urmau să fie verificate în teren de tovarășul Nicolae Ceaușescu, președintele României,  așezarea a căzut sub lamele buldozerelor comuniștilor care au demolat și ceea ce scăpase de forța naturii. Astfel, dintr-un orășel de provincie cu case făcute din pământ, orășelul de la Dunăre a fost transformat, într-un  „hei rup” dictat de comuniști, într-o localitate-șantier în care s-a început ridicarea a zeci de blocuri, unele neterminate nici  în ziua de azi, după 40 de ani de la cutremur.

”Cutremurul din 77 a afectat mare parte din construcții pentru că  sunt făcute din pământ, așa cum se construiește în zona de sud a țării. Însă, doar zona centrală a fost grav afectată unde erau casei foarte vechi de 80, 100 de ani. Povestea cu Zimnicea distrusă în proporție de 89% a pornit de la un activist de partid. În ziua respectivă, la Zimnicea, la Casa de Cultură, avea loc o ședință a Comitetului de Partid prin care urma să fie ales primarul, secretarul PCR Zimnicea (n.r. Dumitru Sandu). Un activist a informat județeana de partid că la Zimnicea e o mare nenorocire, că orașul fusese distrus în proporție de 89%. Alexandria a informat CC al PCR și peste câteva zile a venit aici președintele Nicolae Ceaușescu care a făcut o vizită în zona centrală. Înainte de a veni el, cei care conduceau destinele orașului și ale județului s-au speriat foarte rău și au băgat oameni și utilaje. Au distrus complet zona central a orașului pentru ca Ceaușescu să vadă acest lucru și să creadă în cele 89 de procente care i se raportaseră”, ne-a spus Petre Pârvu, primarul orașului Zimnicea, adevărata poveste care demontează mitul apocalipsei care a lovit orașul pe care îl conduce din anul 2.000.

Petre Pârvu, primarul din Zimnicea

Din pământ ieșeau flăcări și se auzea un vuiet îngrozitor

Astăzi, la patru  decenii de la seismul care a băgat groaza în aproape toată România, Marcel Constantinescu, la acea vreme un tânăr învățător, își amintește în detaliu fiecare clipă din cele scurse înn acea vinere neagră.  De la faptul că pământul a început să-i fugă de sub picioare în timp ce pregătea ceva de mâncare copiilor, până la flăcările și vuietul înfiorătoare care ieșeu din măruntailele pământului ce se zvârcolea. Totul îi este proaspăt în memorie de parcă s-ar fi întâmplat ieri.

”Când am ieșit cu copii afară, din partea de sud-vest, dinspre bulgari, veneau niște flăcări, atmosfera se ionizase. Tot dinspre partea aceea se auzea și un huruit îngrozitor care se apropia de noi. Când unda de șoc a juns în dreptul nostru, pământul ni s-a vălurit sub picioare, toți am fost trântiți la pământ și casele din jurul  nostru s-au năruit ca niște cutii de chibrituri. La baltă (n.r. Suhaia), au ieșit la suprafață movilițe de pământ de culoare roșiatică. Ceva cărămiziu, un pământ fărâmițat…” , își amintește fostul dascăl Marcel Constantinescu, în vârstă de 77 de ani.

Fostul profesor marcel Constantinescu

”Nevasta mea, care era gravidă, a fost călcată în picioare”

Spaima bărbatului a fost atunci cu atât mai mare cu cât nu știa nimic de soarta soției lui, însărcinată. Știa doar că femeia, și ea învățătoare,e  la ședința de partid unde urma să fie ales primarul Zimnicei. ”Lumea țipa, se căutau unii pe alții, a fost îngrozitor. Și acum mi se zbârlește pielea pe mine. Toți s-au speriat în așa hal încât au încercat să se salveze cum au putut. Nevasta mea, care era la Căminul Cultural unde se alegea primarul, a fost călcată în picioare de lumea care fugea care-ncotro. Era și gravidă…A fost salvată de un ofițer de la Poliția de Frontieră”, rememorează fostul dascăl Marcel Constantinescu, în vârstă de 77 de ani”, acel episod cu adevărat înspământător din viața lui.

Unii dintre localnici și-au apărat casele cu topoarele în mâini

Pământul s-a oprit din zvârcoliri, însă răul fusese făcut. Telefonul dat de activistul speriat a pus în a mișcare un angrenaj ce nu a mai putut fi oprit. Ceaușescu, ”cel mai iubit și mai stimat”, a ajuns în Zimnicea și s-a convins cu ochii lui, după o plimbare printre ruinele din centrul localității, că totul trebuie luat de la ”zero”.  Nici nu se putea altfel cât timp comuniștii avuseseră grijă ca ceea ce nu dărâmase cutremurul, să demoleze ei cu buldozerele. Demolările controlate de comuniști au iritat însă la maximum populația care a fost la un pas de revoltă. Martorii vremii  vorbesc despre faptul că mulți dintre zimniceni și-au apărat cu disperare proprietățile chiar și cu topoarele în mâni. Firește, până la urmă, regimul i-a învins…

Aceste case au fost apărate de proprietari chiar și cu topoarele în mâini

Ceaușescu i-ar fi întrebat dacă vor blocuri sau case. Oamenii ar fi ales blocurile…

”Ce vreți să facem? Blocuri sau tot case?”, i-ar fi întrebat primul bărbat pe oamenii pe care i-a vizitat la vreo două zile de la cutremur. ”Blocuri”, ar fi răspuns oamenii.  Apoi, ingineri și constructori din nouă județe s-au apucat de treabă pentru a pune în  aplicare planul măreț: 52 de blocuri, sedii noi de instituții, spitale care să dea din nou viață unui oraș care ar fi trebuit populat cu 30.000 de suflete.

”Din cele 52 de blocuri doar 40 au fost terminate. Restul au rămas neterminate. Prin licitații publice le-am vândut unor partuculari proiectul a fost oprit pentru că ceaușescu a retras toată forța de muncă pe care a trimis-o la București,la Casa Poporului”, ne-a explicat primarul Petre Pârvu. 

Lângă casele care au fost dărâmate de buldozerele comuniștilor au fost ridicate blocuri

Pe acest loc s-a aflat internatul singurului liceu din Zimnicea

 
 

Urmărește-ne pe Google News