UPDATE 17.30: Termenul pentru negocierea viitoarei relaţii între UE şi Marea Britanie după ieşirea sa prevăzută să aibă loc la 31 ianuarie este „foarte ambiţios”, a avertizat vineri preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, la finalul summitului de la Bruxelles, relatează AFP, citată de Agerpres.
Și președintele Consiliului European, Charles Michel, a avertizat că negocierile privind viitoarea relaţie a Regatului Unit cu Uniunea Europeană nu vor fi încheiate cu orice preţ la finalul lui 2020, în pofida unui termen „foarte ambiţios”.
UPDATE 15.00: dorinţa de a exista un ”parteneriat strâns” cu Londra după ”victoria clară” a Partidului Conservator, condus de Boris Johnson, în alegerile parlamentare desfăşurate joi în Regatul Unit, transmit Reuters, DPA şi AFP, citate de Agerpres.
”Felicitări, Boris Johnson, pentru victoria ta răsunătoare! Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru cooperarea solidă şi prietenia dintre ţările noastre”, indică o declaraţie pe Twitter a şefei executivului german.
UPDATE 12.50: Klaus Iohannis a declarat, vineri, că rezultatul alegerilor parlamentare din Marea Britanie este „foarte bun” pentru românii care locuiesc acolo.
„Acest rezultat e foarte bun pentru românii din Marea Britanie, pentru că premierul Boris Johnson împreună cu Partidul Conservator au dorit – şi cred că doresc şi în continuare – să realizeze Brexit-ul, dar cu acord, acel acord negociat cu UE, un acord bun care protejează pe românii noştri, le acordă drepturi semnificative şi de asta am spus de multe ori, şi acum se pare că ne apropiem de această soluţie, cea mai bună variantă, dacă se ajunge la Brexit, este un Brexit cu acord şi spre asta ne îndreptăm”, a afirmat Iohannis, la Bruxelles, citat de Agerpres.
UPDATE 12.00: Partidul Național Scoțian este al doilea câștigător al alegerilor din Marea Britanie, după Partidul Conservator, și asta înseamnă că perspectiva unui referendum pentru independența Scoției a devenit mai reală, în ciuda opoziției lui Boris Johnson.
”Există acum un mandat pentru a le oferi scoţienilor alegerea cu privire la viitorul lor. Este o dorinţă clară şi o confirmare că Scoţia nu trebuie să fie ancorată de un guvern Boris Johnson şi nu trebuie să fie desprinsă de Europa împotriva voinţei noastre”, a declarat vineri lidera executivului scoţian Nicola Sturgeon.
UPDATE 11.00: Brexit-ul este prima și principala misiune a lui Boris Johnson, după victoria uriașă. Prima fază este simplă: Brexit la 31 ianuarie 2020. Ce urmează mai apoi este ceva mai complicat.
Londra va avea timp la dispoziţie până la 31 decembrie 2020 pentru a negocia viitoarea sa relaţie cu clubul european.
Calendarul pare imposibil de respectat, întrucât acest tip de negociere durează de obicei mai mulţi ani; experţii mizează deja pe o prelungire a perioadei de tranziţie.
UPDATE 10.00: ”Johnson dezlănțuit” (i), ”Coșmarul dinainte de Crăciun” (Daily Mirror), ”Sondajele indică o majoritate zdrobitoare pentru Johnson” (The Times), sunt câteva dintre titlurile cu care au deschis publicațiile britanice edițiile de luni dimineață.
UPDATE 07:50: Conservatorii conduși de Boris Johnson au obţinut majoritatea în Parlamentul britanic, depășind pragul celor 326 de mandate necesare pentru acest lucru, potrivit rezultatelor oficiale publicate vineri.
După numărarea rezultatelor în 600 de circumscripţii electorale, conservatorii deţin 328 de locuri de deputaţi, potrivit datelor difuzate de presa britanică.
Acest rezultat înseamnă că Johnson va avea cale liberă pentru a-și duce la îndeplinire planul de a libra Brexitul până pe 31 ianuarie 2020.
Citește și mesajul transmis de Boris Johnson după anunțarea rezultatelor.
UPDATE 07:20: Jeremy Corbyn, liderul laburiștilor britanici, a anunțat că nu va mai conduce partidul după rezultatele dezamăgitoare obținute de formațiune sa politică.
Corbyn, care și-a obținut mandatul în circumscripţia
londomeză Islington North, a ținut un discurs în care spune că doreşte ca
partidul său să înceapă ”să reflecteze asupra rezultatului alegerilor şi a
viitorului politic”, în contextul în care laburiştii au pierdut zeci de locuri
în parlament.
„Este evident că este o noapte foarte dezamăgitoare pentru
Partidul Laborist, cu rezultatul pe care l-am obţinut”, a spus Corbyn adăugând
că „Nu voi conduce partidul în nicio viitoare campanie electorală
generală”.
UPDATE 01.25: Rezumat, la ceva mai mult de o oră după exit-poll:
- Boris Johnson a obținut cea mai clară majoritate parlamentară de la Margaret Thatcher încoace și vom avea un Brexit cât mai rapid posibil.
- Laburiștii au suferit cea mai grea înfrângere din 1935 și până în prezent, iar Jeremy Corbyn va plăti cu funcția, cel mai probabil.
- Partidul Național Scoțian a câștigat majoritatea mandatelor din Scoția și semnalează astfel o dorință puternică de secesiune.
- Pentru cei 450.000 de români din Marea Britanie, lucrurile s-ar putea schimba semnificativ, odată cu ieșirea Regatului Unit din UE.
UPDATE 01.05: Partidul Brexit, care speria sondajele de opinie, a obținut exact zero mandate. Asta și pentru că alegătorii pro-Brexit au preferat în cele din urmă Partidul Conservator.
UPDATE 01.00: Lira sterlină s-a apreciat în raport cu dolarul și moneda euro după anunțarea rezultatelor exit-poll, în condițiile în care investitorii simt acum că incertitudinea care plutea asupra Brexit-ului și implicit asupra economiei s-a risipit, notează The Guardian.
UPDATE 00.45: Dacă exit-poll-ul se confirmă, mai avem parte de un rezultat interesant. Partidul Național Scoțian (SNP) a câștigat aproape toate mandatele din Scoția, ceea ce semnalează o puternică tendință de secesiune.
De notat că Boris Johnson a declarat că nu va permite Scoției un al doilea referendum pentru independență.
UPDATE 00.35: Pentru laburiști este cel mai prost scor din 1935 și până acum. Multe degete sunt îndreptate spre Jeremy Corbyn, a cărui demisie pare probabilă.
Mesajul unui parlamentar laburist din Londra pare să sugereze că atacul la adresa liderului a început.
”Am văzut o uriașă furie împotriva Brexit-ului – alegătorii îl urau pe Boris Johnson. Dar se temeau mai mult de altcineva: de Jeremy Corbyn”, a scris pe Twitter parlamentarul laburist Seb Dance.
UPDATE 00.30: Liderii partidelor nu se grăbesc să revendice victoria sau să-și asume înfrângerea.
Premierul a postat însă un mesaj în care le-a mulțumit alegătorilor, candidaților și militanților din campanie. ”Trăim în cea mai bună democrație din lume”, a scris Johnson.
https://twitter.com/BorisJohnson/status/1205252415261421570?ref_src=twsrc%5Etfw
UPDATE 00.15: Dacă rezultatele exit-poll-ului se confirmă, atunci putem deja să citim planul lui Boris Johnson pentru viitorul apropiat.
Premierul a anunțat deja anterior că va trece prin parlament acordul de divorţ negociat cu Bruxellesul şi care prevede punerea în practică a Brexitului la 31 ianuarie 2020.
Oricum, saga nu se va opri aici: nimic nu se va schimba pe termen scurt ţinând cont de perioada de tranziţie prevăzută de acordul de divorţ pentru a atenua şocul ieşirii din UE.
UPDATE 00.00: Urnele s-au închis. Rezultatele exit-poll-ului arată o majoritate clară pentru conservatori.
Conservatori: 368 de mandate
Laburiști: 191 de mandate
Liberal-Democrați: 13 mandate
Partidul Național Scoțian: 55 de mandate
Verzi: un mandat
Alții: 22 de mandate
UPDATE 23.00: Mai este doar oră de vot până la închiderea secțiilor și publicarea rezultatelor sondajelor efectuate la ieșirea de la urne.
Va fi acesta momentul în care britanicii vor hotărî, în cele din urmă, clar și irevocabil, despărțirea de UE?
Jeremy Corbyn a lansat ultimul mesaj de mobilizare a alegătorilor.
La fel și Boris Johnson:
https://twitter.com/BorisJohnson/status/1205211719343190016?ref_src=twsrc%5Etfw
UPDATE 22.00: Cu două ore înainte de închiderea urnelor, noi imagini cu cozile de la secțiile de votare au apărut pe site-urile ziarelor britanice.
Și mereu, cu aceeași observație a alegătorilor: ”Nu am mai văzut niciodată o asemenea coadă la secția mea de votare”
UPDATE 21.00: Ultimele vești venite cu câteva ore înainte de închiderea urnelor confirmă două lucruri: prezența la vot este ridicată, fără precedent la unele secții, iar acest fenomen este benefic pentru laburiști
O confirmă chiar conservatorii. Un mail trimis alegătorilor și semnat de Boris Johnson anunță că prezența la urne în rândul alegătorilor laburiști este mare.
Dar este un semnal de îngrijorare reală sau o stratagemă pentru mobilizarea alegătorilor conservatori, se întreabă The Guardian?
https://twitter.com/sgfmann/status/1205192376723136512?ref_src=twsrc%5Etfw
UPDATE 20.00: Când vom afla rezultatele?
La închiderea urnelor, ora 22.00 (00.00 ora României), vom avea un exit-poll.
La alegerile din 2017, acesta a estimat cu exactitate rezultatul scrutinului. Au fost însă și cazuri când exit-poll-urile s-au înșelat, așa cum s-a întâmplat în 1992 și 2015.
Primele rezultate oficiale parțiale vor fi disponibile începând cu ora 23.00 (01.00 ora României) iar o idee clară vom avea abia în dimineața zilei de vineri.
UPDATE 19.25: La Bruxelles, acolo unde s-au reunit șefii de state și de guverne, speranța este că rezultatul alegerilor va fi unul clar.
„Cred că lucrul cel mai bun pentru Irlanda, pentru Regatul Unit, pentru Europa ar fi un sfârşit al nesiguranţei. Deci fie că prim-ministrul (Boris) Johnson va câştiga cu o largă majoritate, fie că partidele care sunt pentru rămânerea în UE obţin o majoritate împreună, vom lucra cu aceasta”, a spus premierul irlandez Leo Varadkar, citat de DPA, potrivit Agerpres.
„Ceea ce a fost foarte greu a fost să lucrăm cu un parlament care a fost blocat, care nu a reuşit să ajungă la o decizie majoritară pe nicio temă – sper doar să nu fim în aceeaşi poziţie din nou mâine (vineri – n.r.)”, a declarat el presei la venirea la summitul UE de la Bruxelles.
UPDATE 19.00: Daily Mail analizează cozile de la secțiile de votare și crede că prezența mare la urne reprezintă o veste proastă pentru Boris Johnson.
Cozile uriașe din unele circumscripții arată, în mod tradițional, că laburiștii au mobilizat tineretul și ”clasa muncitoare”, așa cum au reușit și la precedentele alegeri, când au blocat planurile Theresei May de a obține o majoritate.
UPDATE 17.35: Românii din Marea Britanie, peste 450.000, nu votează la aceste alegeri cruciale decât dacă au cetățenie britanică. Este și cazul multor altor cetățeni UE din Regatul Unit, peste trei milioane.
Organizația The 3 Million vrea să schimbe acest lucru.
”În 2016, marea majoritate a cetățenilor europeni, indiferent de câți ani au locuit în UK, nu au putut vota într-un referendum al cărui rezultat îi afectează în mod direct.
De asemenea, cetățenii britanici care au locuit în altă țară mai mult de 15 ani nu au putut vota.
Pe de altă parte, cetățenii din țările Commonwealth (plus Irlanda) care locuiesc în UK au putut vota. Aceste alegeri din 2019 prezintă circumstanțe similare – cetățenii europeni în UK vor fi afectați direct de acest rezultat, fără să își poată exprimă opiniile în mod oficial prin intermediul votului. Nu este o situație echitabilă”, explică, pentru Libertatea, Alexandra Bulat, purtătoare de cuvânt la The 3 Million.
Dimitri Scarlato, care conduce campania The 3 Million privind acordarea dreptului la vot pentru cetățenii UE din Regatul Unit, explică ce își dorește organizația.
”Campania noastră încearcă să asigure că ne vom menține dreptul de a vota la alegerile locale după Brexit. Încercăm ne asigurăm că și viitorii cetățeni UE vor avea acest drept”, spune Scarlato.
”A doua parte a campaniei vizează dreptul de a vota la alegerile generale”, explică Scarlato.
Două amendamente în acest sens au fost propuse, într-o fază inițială în cadrul procesului parlamentar, dar în cele din urmă au fost eliminate.
Totuși, mulțumită campaniei duse, au obținut promisiuni ale partidelor.
Manifestul Partidului Liberal Democrat include dreptul la vot pentru cetățenii europeni rezidenți permanent în UK, spre exemplu.
Există, deci, speranță.
UPDATE 17.00: Alexandria Ocasio-Cortez, vedeta democrată americană din Camera Reprezentanților, a postat pe Twitter un clip video pro-Corbyn și împotriva Conservatorilor.
Clipul este realizat chiar de echipa de campanie a liderului laburist și atacă deciziile guvernului conservator de impunere a unei politici de austeritate, în condițiile în care marile companii se bucură de scutiri generoase de taxe.
https://twitter.com/AOC/status/1205129075041415168?ref_src=twsrc%5Etfw
UPDATE 16.30: Românii asistă la aceste alegeri, evident, fără drept de vot. Pentru mulți, cea mai mare problemă o reprezintă schimbarea climatului imediat după referendumul pentru Brexit.
Care vor fi drepturile lor după divorțul Regatului Unit de UE. Libertatea a vorbit pe această temă cu trei români care trăiesc acolo.
Alexandra Bulat, o tânără care locuiește la Londra, spre exemplu, este direct implicată în lupta pentru asigurarea acestor drepturi și avertizează că mulți români ar putea deveni rezidenți ilegali peste noapte.
UPDATE 15.20: Noi informații despre cozile de la secțiile de votare vinj și de la Daily Mail.
Potrivit tabloidului britanic, oamenii așteaptă până la 45 de minute pentru a vota la secțiile din Londra – în Battersea, Bow, Brixton, Clapham, Wandsworth și Woolwich, dar și la cele din Greater Manchester, Leeds sau Birmingham.
https://twitter.com/SophK05/status/1205044252478201856?ref_src=twsrc%5Etfw
”Este cea mai mare coadă pe care am văzut-o la secția mea de votare”, a declarat un alegător, citat de publicația britanică.
https://twitter.com/sparklysparkly/status/1205038024146530304?ref_src=twsrc%5Etfw
UPDATE 15.00: Hashtagul #dogsatpollingstation – ”câini la secția de votare” este foarte popular pe Twitter.
Britanicii și-au adus patrupedele cu ei, iar site-urile de știri, care în ziua alegerilor nu au voie să publice informații politice sensibile, și se limitează la amănunte de atmosferă, prezență la vot și altele asemenea, sunt foarte bucuroase să facă recensământul animalelor de companie care vizitează secțiile de vot.
https://twitter.com/AnnHindson/status/1205104256950374400?ref_src=twsrc%5Etfw
UPDATE 14.15: Alegătorii din unele zone stau cel puțin jumătate de oră la coadă pentru a vota.
Cozi s-au format în special la Londra, în mai multe circumscripții, dar și în alte orașe, potrivit The Guardian.
Alegătorii din Londra tind să voteze în general Partidul Laburist.
În 2017, la precedentele alegeri, prezența la vot a fost de 66,4%.
UPDATE 13.05: Jeremy Corbyn pare încurajat de cozile mari înregistrate la unele secții de votare.
Laburiștii speră să reducă majoritatea conservatorilor sau chiar să o anuleze, iar prezența mare la vot i-ar putea ajuta.
UPDATE 12.55: Presa europeană a stat cu ochii pe dezbaterea intensă din Marea Britanie. ”Socialism sau Brexit?” scrie cotidianul italian La Repubblica, în ziua scrutinului, care observă că ritmul mai calm al politicii britanice a accelerat în ultimii ani și seamănă cu cel mai intens, din Peninsulă.
”Electoratul este acum divizat în triburi, care sunt forțate să aleagă răul cel mai mic: pe Boris Johnson, dacă vor să evite socialismul, pe Jeremy Corbyn, dacă vor să evite Brexit-ul”, scrie La Repubblica.
UPDATE 12.45: Au votat Boris Johnson, premierul și liderul conservator, și Jeremy Corbyn, liderul laburist.
Cei doi lideri s-au dovedit a fi divizivi, atât în relație cu electoratul în general, cât și cu proprii alegători.
Mai mulți candidați laburiști, spre exemplu, s-au plâns presei britanice că alegătorii tradiționali ai partidului preferă să nu voteze Labour, de data acesta, pentru că îl antipatizează pe Jeremy Corbyn.
UPDATE 11.15: Ce spun ziarele britanice în ziua scrutinului:
The Guardian, de stânga, favorabil laburiștilor:
https://twitter.com/guardian/status/1204891107374460929?ref_src=twsrc%5Etfw
The Sun, total pentru Brexit:
https://twitter.com/AllieHBNews/status/1204896005075935235?ref_src=twsrc%5Etfw
The Daily Telegraph, conservator:
https://twitter.com/Telegraph/status/1204883952282066944?ref_src=twsrc%5Etfw
The Daily Mail, totul pentru Boris (Johnson):
https://twitter.com/DailyMailUK/status/1204890064913874945?ref_src=twsrc%5Etfw
UPDATE 10.44: Estimările spun că la scrutin ar putea să participe circa două treimi dintre alegători, adică peste 30 de milioane de persoane. Totuşi, date fiind aversele aşteptate joi, în nord sub formă de zăpadă, o parte dintre alegători ar putea fi descurajaţi să se deplaseze la urne.
De menționat că este al treilea scrutin legislativ în mai puţin de cinci ani, după alegerile din 2015 şi 2017, şi primul organizat în decembrie în aproape 100 de ani, iar liderul conservatorilor speră să obţină o majoritate netă pentru a pune în aplicare acordul asupra Brexit negociat cu Bruxellesul.
UPDATE 10.00: Camera Comunelor are 650 de deputați aleși prin scrutin majoritar uninominal cu un singur tur. Tipul de scrutin favorizează partidul clasat pe primul loc pe plan național.
Premierul Johnson are nevoie de 326 de deputați pentru o majoritate absolută. Dacă o va obține, atunci planul este acesta: supunerea la vot a acordului negociat cu UE înainte de Crăciun și ieșirea din Uniunea Europeană la data stabilită de 31 ianuarie 2020.
UPDATE 9.00: Secțiile s-au deschis.
Secțiile de vot s-au deschis la ora locală 7.00 (9.00 ora României) și se vor închide la 22.00 (00.00 ora României).
La închiderea urnelor va începe numărătoarea voturilor, dar vom avea și exit-poll-uri care vor încerca să prezică cât mai corect rezultatul. Nu va fi simplu.
Ultimul sondaj YouGov dat publicității marți seară, cu două zile înaintea scrutinului, arata că laburiștii au redus diferența față de conservatori și că perspectiva unui parlament fără majoritate clară este o posibilitate.
Analiza YouGov arata că scorul general al partidului lui Boris Johnson a rămas neschimbat, la 43%, în vreme ce al laburiștilor a crescut cu două puncte procentuale, la 34%.
Cele două puncte procentuale la nivel național sunt însă suficiente pentru a reduce majoritatea estimată a conservatorilor de la 68 de mandate parlamentare la doar 28.
Brexit și anti-austeritate
În ultimele zile de campanie, premierul a continuat să își trimită mesajul central, acela de susținere a unui Brexit clar, pe 31 ianuarie 2020, un pas care să pună capăt incertitudinii din ultimii ani.
Johnson a fost pus însă în mare dificultate, luni, când a trebuit să dea explicații pentru o imagine cu un copil care aşteaptă să i se acorde îngrijiri culcat pe jos într-un spital, fotografie ce ilustrează problemele din sistemul public de sănătate britanic după ani de austeritate impusă de conservatori.
La rândul său, Corbyn și-a continuat discursul împotriva austerității și a promis investiții puternice în sectorul public și naționalizarea unor companii: ”pentru cei mulți, nu pentru cei puțini”.
În acest timp, liberal-democrații au continuat campania de opoziție clară la adresa Brexit-ului.
Trei scenarii posibile pentru divorțul de UE
Există cel puțin trei scenarii posibile pentru Brexit, în funcție de rezultatul alegerilor.
O victorie clară a conservatorilor, care ar oferi o majoritate în parlament, ar atrage un Brexit cât mai rapid. Johnson ar dori ca acesta să aibă loc pe 31 ianuarie 2020, dar este neclar dacă acest calendar ar putea fi respectat.
Varianta dorită de Jeremy Corbyn este mai complicată. Liderul laburist a promis renegocierea acordului obținut de Boris Johnson și organizarea unui nou referendum pentru aprobarea acestuia.
Ultimul scenariu este cel mai complicat. Este cel în care în Parlament nu există o majoritate clară, niciunul dintre partide nu își poate impune viziunea, iar Brexit-ul s-ar amâna pe termen nedefinit, ca în prezent.
Nesiguranță pentru românii din Regatul Unit
Românii, în jur de 450.000, asistă fără drept de vot la alegerile din Regatul Unit, iar unii dintre ei încearcă un sentiment de nesiguranță.
Principala temere a acestora este legată de drepturile lor după Brexit. Iar incertitudinea durează de ani de zile.
”Ce pot să vă spun din ceea ce am constatat în comunitatea noastră este că mulți conaționali au decis sau au în vedere să părăsească Marea Britanie datorită Brexit-ului. Foarte mulți nu sunt informați corect și această incertitudine îi sperie pe mulți. Consider că toți cei care vor rămâne în Marea Britanie după Brexit vor fi afectați într-un fel sau altul”, a declarat pentru Libertatea Marius Misin, președinte al Societății Românilor din East Midlands.
La Londra, o altă româncă, nu este dispusă să plece, ba chiar luptă pentru drepturile cetățenilor UE din Regatul Unit.
”Pentru mulți dintre noi, casa noastră este în Marea Britanie. Sunt foarte mulți europeni, inclusiv români, care au locuit în Marea Britanie de zeci de ani, au crescut copii, au plătit taxe, au condus afaceri aici”, a declarat pentru Libertatea Alexandra Bulat, studentă la doctorat la University College London și purtătoare de cuvânt pentru campania ”The 3 Million”, care militează pentru drepturile cetățenilor UE.