Sâmbătă, 16 iunie este ziua în care Traian Băsescu a predat ștafeta tânărului său coleg, Eugen Tomac, care l-a însoțit de-a lungul timpului în funcțiile publice. Acesta va avea o sarcină dificilă, primită chiar de la fostul șef al statului: să lupte neîncetat pentru a atinge dezideratul unirii Republicii Moldova cu țara mamă.

Vizibil emoționat, întristat uneori, Traian Băsescu și-a luat adio de la partidul pe care l-a construit de la zero, și pe care a reușit să îl facă partid parlamentar. Dar spune că se simte eliberat, pentru că, de acum înainte, va putea vorbi altfel.

”Parcă am un sentiment de eliberare, am atâtea de spus acestei ţări şi nu întotdeauna poţi să le spui din funcţia de preşedinte al unui partid. Toată experienţa asta acumulată, toate adevărurile la care am ajuns, nu pot fi spuse din funcţia de preşedinte al unui partid şi numai din postura de om care are o mare libertate. Iar eu, de astăzi, am în primul rând libertatea de a rămâne un susţinător al PMP, dar şi libertatea de fost preşedinte al României”, a spus Băsescu, la finalul congresului PMP, în cadrul căruia Eugen Tomac a fost ales preşedinte al partidului.

Băsescu acceptat să rămână președinte de onoare al PMP, dar le-a atras atenția celor din partid că este doar o funcție simbolică pentru că nu mai dorește să aibă nicio funcție în partid. ”De acum vă voi vizita mai des, că am timp”, le-a promis acesta delegaților la Congres, anunțând că dorește să pună pe hârtie toate amintirile din cele două mandate de președinte al României.

Turcescu: ”M-aş fi aşteptat ca în această furtună politică pe care o traversăm să rămâneţi la cârma partidului”

În Congres, o singură voce a vorbit despre ”corabia lăsată să plutească în derivă”, aluzie la meseria de căpitan de vas a lui Băsescu.

”Eu sunt supărat pe Traian Băsescu….Ne-a lăsat şi căpitanul. Am auzit teoria că în politică nu mai există lideri. Credeţi că ar fi reuşit să întoarcă Portugalia rezultatul dacă nu l-ar fi avut pe Ronaldo în teren?”, a spus Robert Turcescu, de la tribună. Turcescu a spus ceea ce mulți gîndeau dar nu au avut curajul să spună. A criticat alianțele toxice făcute de PMP în consiliile locale, lipsa de reacție în Parlament la derapajele Puterii și i-a reproșat lui Băsescu că a părăsit partidul într-un moment când nu trebuia să o fac.
”Sunt supărat pe Traian Băsescu că n-a rămas preşedinte până după alegerile europarlamentare. Nu vă îmbătaţi cu discursuri sforăitoare. Domnule Băsescu, m-aş fi aşteptat ca în această furtună politică pe care o traversăm să rămâneţi la cârma partidului”, i-a spus Turcescu.
Reacția lui Traian Băsescu a fost imediată și extrem de dură la adresa lui Turcescu, chiar întrebându-l dacă nu cumva acest atac este momentul de dinaintea plecării din partid.

Băsescu: ”Vreţi să ajung ca Iliescu să mă târăsc prin partid? Orice comandant are o licență care expiră!”

”Nu vă luaţi după chestiuni cu barca găurită şi căpitanul care ne-a lăsat. Orice comandant are şi el o licenţă care expiră”, a spus Băsescu, continuând, retoric: ”Vreţi să ajung ca Iliescu să mă târăsc prin partid?”
Mulți din cei prezenți la Palatul Parlamentului și-au exprimat dezamăgirea pentru plecarea lui Traian Băsescu. Conștienți că fostul șef al statului a fost locomotiva partidului, membrii PMP, ”băsiștii”, cum le place să se intituleze, recunosc că un om politic precum Traian Băsescu nu mai există.

Și, cu toate acestea, partidul merge mai departe. Parlamentarii care au părăsit partidul în ultima perioadă nu au fost regretați. ”Și Isus a fost trădat”, a spus Eugen Tomac, de la tribuna Congresului, încurajându-i pe cei din sală că PMP va supraviețui, ba, mai mult, va fi din ce în ce mai puternic, fără PSD și fără PNL.

Traian Băsescu părăsește partidul într-un moment în care negocierile pentru moțiunea de cezură a PNL împotriva Guvernului Dăncilă sunt în toi. Iar vulnerabilitatea PMP este, în acest moment, să piardă și mai mulți parlamentari. e

Sunt lideri care vorbesc despre lipsa unei reacții ferme la atacurile PSD asupra Justiției și chiar greșeala de a o susține pe Elena Udrea în demersul său de a fugi din țară, înainte de sentința în dosarul Gala Bute.

La finalul Congresului, delegații au plecat, îngândurați, spre casă, întrebându-se, mulți dintre ei, dacă PMP va reuși să treacă peste plecarea liderului său, Traian Băsescu.

Citește și: REPORTAJ/ Jandarmul Marius și câinele Mabanu, o prietenie mai presus de meserie. Deși a fost pensionat, ciobănescul german rămane cu plutonierul major/ (Foto&Video)

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News