De patru zile, liderii europeni discută în capitala Belgiei despre planul economic de 750 de miliarde de euro, iar tensiunile sunt uriaşe. Potrivit AFP, preşedntele Emmanuel Macron şi-a pierdut cumpătul la un moment dat şi a lovit cu pumnul în masă.
Planul ambiţios al UE pentru salvarea economiilor
Banii vor fi alocaţi statelor europene pe lângă bugetul multianual 2021-2027 exclusiv pentru a combate efectele economice ale pandemiei, iar prinicipalii beneficiari vor fi statele din est, dar şi Italia şi Spania – ţări puternic afectate de virus.
Propunerea iniţială a fost ca, din cele 750 de miliarde de euro, 500 de miliarde să fie subvenţii – împrumuturi nerambursabile – iar restul să fie împrumuturi garantate de statele zonei euro, dar cu o dobândă avantajoasă.
Ideea, pentru care militează Franţa şi Germania, a fost blocată de un grup de state în frunte cu Olanda, din care mai fac parte Suedia, Danemarca, Finlanda, dar şi Austria.
De ce se opun statele nordice la planul UE
Disputele de acum sunt efectul unor nemulţumiri mai vechi ale statelor care contribuie cel mai mult la bugetul UE: ele vor să obţină mai mult şi pentru ele, având în vedere câţi bani au plătit până acum pentru alte state, în special pentru cele din Est.
În acest moment, sunt trei motive principale pentru care statele nordice blochează planul, potrivit analistului de politică externă Ştefan Popescu, fost secretar de stat în MAE. Primul motiv este legat de valoarea pachetului – aceste state ar vrea ca suma globală să fie redusă. Dar sunt probleme şi privind modul de împărţire a banilor.
Ţările din nord consideră că subvenţiile trebuie să fie într-un cuantum minim. La ultimele negocieri se discuta să fie undeva la 375 de miliarde de euro, dar alte ţări precum Suedia ar dori 150 de miliarde de euro bani nerambursabili, iar restul să fie împrumuturi rambursabile, conform unui calendar
Ștefan Popescu, analist politică externă
Statele nordice cer reforme în Spania și Italia
O altă problemă spinoasă este cea privind Italia şi Spania, ţări puternic afectate de criză, care vor fi principalii beneficiari ai pachetului, după ţările din Est.
„Sunt ţări care au dezechilibre financiare foarte mari. Datoria Italia este la 130% din PIB. La un PIB de 1.800-1.900 de miliarde de euro, 130% înseamnă e o sumă imensă. Acest lucru ne arată că sunt dezechilibre foarte mari în finanţele publice italiene. Italia este singura economie G7 care nu a reuşit să recupereze pierderile din criza 2008-2009. Este o ţară care a stagnat. A mai avut perioade de creştere, dar au fost creşteri anemice”, explică Ştefan Popescu.
Statele nordice vor reforme riguroase în Spania şi Italia, înainte ca UE să aloce atât de mulţi bani pentru ele.
Două alte motive sunt invocate de Olanda şi aliaţii ei, însă ele par mai mult puncte de negociere. De exemplu, ţările nordice ar vrea ca fiecare plan naţional de redresare să fie aprobat în unanimitate în Consiliul European. Se rediscută şi condiţionarea fondurilor de respectarea statului de drept.
„Sunt convins că în momentul de faţă este numai un element de negociere, pentru că Polonia este o ţară mult prea importantă – o piaţă de aproape 40 de milioane de consumatori şi o economie dinamică. Nu cred că cineva îi va condiţiona Poloniei fondurile pentru că sunt anumite derapaje acolo”, spune Ştefan Popescu.
Ce poate obţine România de la aceste negocieri
Discuţiile de acum de la Bruxelles se concentrează pe suma globală a pachetului şi pe modul în care sunt distribuite fondurile între împrumuturi nerambursabile şi rambursabile. Criteriile de alocare nu sunt încă discutate.
„Pentru România este foarte important ca nivelul subvenţiilor să fie peste nivelul împrumuturilor. Asta este capital pentru noi. Şi să se ţină cont de specificul fiecărei ţări în planul de relansare”, spune Ştefan Popescu.
A doua problemă se referă la modul în care aceşti bani vor fi utilizaţi. La nivelul UE se discută acum despre investiţii în noi tehnologii, precum inteligenţa artificială, nanotehnologii, surse alternative de combustibil. România trebuie să se asigure, deci, că sprijinul european se va cala şi pe nevoile ei.
„România are aşa-numite şantiere de modernitate tipice pentru secolul XX pe care nu le-a rezolvat: autostrăzile, irigaţiile etc. Ori România are nevoie să rezolve şi această chestiune în paralel cu realizarea marilor proiecte europene privind tranziţia energetică, hidrogenul, inteligenţa artificială. România are nevoie de păstrarea specificului naţional. Nu este încă o bătălie câştigată pentru România”, susţine specialistul în afaceri europene Ştefan Popescu.
foto: EPA