Iohannis: „Deşteaptă-te, române!” este un catalizator al coeziunii naţionale şi sociale
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Naţional al României. „Ziua Imnului Naţional’, sărbătorită în fiecare an pe 29 iulie, este un moment solemn, care ne oferă nouă, românilor, prilejul de a ne reafirma ataşamentul faţă de valorile şi principiile care au stat la baza statului român modern. Versurile poemului patriotic ‘Un răsunet’, scrise de Andrei Mureşanu şi intonate pe acordurile melodice create de Anton Pann, au reprezentat întotdeauna un îndemn la libertate şi o chemare la unitate a tuturor românilor pentru a obţine suveranitatea naţională”, mai afirmă şeful statului în mesaj.
Iohannis mai spune că, în prezent, valoarea imnului este consacrată de Constituţia României ca simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema şi sigiliul statului.
„Deşteaptă-te, române! este un catalizator al coeziunii naţionale şi sociale, iar prin spiritul mobilizator şi energia transmise, Imnul reprezintă chintesenţa eforturilor depuse pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre, de a construi o Românie puternică şi prosperă în Europa şi în lume. În zi de sărbătoare, vă îndemn să onorăm acest simbol naţional şi să îl intonăm cu mândrie, ca gest de solidaritate, afirmându-ne identitatea naţională, unitatea şi patriotismul. Cinstim, totodată, memoria celor care au contribuit la consolidarea statului român şi transmitem respectul nostru faţă de trecut. Fie ca ‘Deşteaptă-te, române!’ să răsune de cât mai multe ori şi să ne fie mereu călăuză pe drumul devenirii noastre! La mulţi ani, România! La mulţi ani Imnului Naţional!”, se mai arată în mesajul şefului statului.
Carmen Dan: „Deșteaptă-te române!” este imnul mobilizator care i-a motivat și unit pe români în momente cruciale
Astăzi sărbătorim, în toată România, Imnul nostru! Așa cum spune Constituția, Imnul de stat, alături de drapel, Ziua Naţională, stema şi sigiliul statului reprezintă ceea ce numim simbolurile naţionale. Ascultând imnul, pătrunzându-i sensul, dacă ești român cu adevărat, nu poţi să nu râmâi marcat de acel moment în care rămâi singur în fața istoriei, căci imnul vorbeşte despre istorie, despre ființa națională și despre sacrificiul celor care ne-au dăruit o identitate pe care uneori uităm să o prețuim ca pe darul cel mai de preț!”, a scris și ministrul de Interne, pe pagina de Facebook.
Carmen Dan mai arată că „Deșteaptă-te române!” este imnul mobilizator care i-a motivat și unit pe români în momente cruciale ale istoriei, o punte între trecut și prezent, între amintirea sacrificiului celor care au construit România și noi, cei care astăzi avem datoria să consolidăm și să modernizăm acest stat.
”Astăzi, de Ziua Imnului Național, vă invit pe toți să reflectați pentru un moment la semnificația acestei zile, iar prin faptele noastre să onorăm simbolurile naționale și să le transmitem vii și neschimbate generațiilor care urmează! La mulți ani, România!”, se arată în mesajul ministrului de Interne.
Ceremonii la ambasadele și consulatele românești din străinătate, cu ocazia Zilei Imnului Național
Ambasadele, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate organizează, sâmbătă, ceremonii prilejuite de Ziua Imnului Naţional, alături de acţiuni de promovare a tradiţiilor şi identităţii culturale româneşti, consolidând astfel legăturile cu comunităţile de români din ţările gazdă, informează MAE.
„Unul dintre simbolurile naţionale consfinţite de Constituţia României, alături de stema ţării, sigiliul statului, Ziua Naţională şi drapelul tricolor, Imnul ‘Deşteaptă-te, române!’ dobândeşte o semnificaţie aparte în activitatea diplomaţilor români, intonarea sa în străinătate constituind un moment solemn şi un motiv de mândrie, fie că este vorba de o vizită la nivel înalt, o ceremonie oficială, un eveniment de marcare a Zilei Naţionale sau o victorie românească într-o competiţie sportivă. Această dată dobândeşte semnificaţii şi mai vibrante, de omagiere a sacrificiului eroilor români, în contextul pregătirilor actuale privind celebrarea, în 2018, a Centenarului Marii Uniri”, a transmis sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe.
„Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea
Ziua de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te, române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.
La 29 iulie 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic „Un răsunet” de Andrei Mureşanu, publicat în numărul din iunie-iulie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conţinutul profund patriotic şi naţional al versurilor l-a determinat pe Nicolae Bălcescu să numească acest imn „o adevărată Marseilleză românească”.
Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, „Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după decembrie 1989, Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.
Citește și:Bebelușul Charlie Gard a murit. Povestea micuțului care a impresionat o lume întreagă