Rubi Ibarra Garcia a fost sărbătorită alături de mii de oameni, în orașul La Joya din centrul Mexicului, relatează BBC News. Tânăra a împlinit 15 ani, ocazie pe care mexicanii o celebrează printr-o petrecere de pomină. Evenimentul acesta a fost însă mai special. Fără să știe, părinții fetiței au făcut public un video creat pe Facebook pentru a-i invita la ziua fiicei sale pe prietenii acesteia.

„Bună, ce faceți? Vă invităm pe 26 decembrie la ziua de naștere a fiicei noastre Rubi Ibarra Garcia. Toată lumea e invitată „, a anunțat tatăl fetei în înregistrare. Mai mult, acesta a spus că vor fi invitate trei formații și că va fi organizată o cursă de cai, în cadrul căreia va oferi un premiu de 10.000 de pesos – echivalentul a 490 de dolari.

Invitația s-a viralizat rapid. Peste 800.000 de oameni au distribuit înregistrarea pe Facebook, iar peste 1,2 milioane de oameni și-au anunțat prezența. Ulterior, au apărut o mulțime de glume pe internet.

În ziua marelui eveniment, din fericire pentru familia tinerei, doar câteva mii și-au făcut apariția. Chiar și așa, aceștia par să fi fost copleșiți de prezența mare a invitaților. Zeci de mese uriașe cu mâncare au fost pregătite pentru ei, însă familia sărbătoritei abia dacă și-a făcut loc prin mulțime.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Cât despre sărbătorită, Rubi nu a părut tocmai fericită de uriașa petrecere. Cel puțin așa se vede în fotografii.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News