ZIUA MUNCII 2018 este sărbătorită marţi, 1 mai 2018, pe întreaga planetă. Muncitorii din majoritatea țărilor industrializate sărbătoresc 1 Mai, dar la orgine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago care au cerut reducerea normei orare zilnice de muncă la 8 ore.

Pe data de 1 mai 1886, în Chicago, membrii Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii) au ieșit în stradă și au cerut introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”. În acea zi, pe străzile din Chicago au ieșit în jur de 90.000 de oameni, dintre aproximativ 40.000 erau în grevă.

ZIUA MUNCII 2018 în România

În țara noastră, 1 Mai, Ziua Muncii, a fost sărbătorită prima dată în 1890, în timpul domniei lui Carol I. Ziua a devenit sărbătoare națională în perioada comunismului când erau organizate manifestații propagandistice de amploare pe marile bulevarde și pe stadioanele din toată țara.

După căderea comunismului, românii au renunțat la festivitățile propagandistice de 1 Mai. Ziua a fost, însă, marcată prin organizarea de evenimente sociale, în aer liber. Astfel, în această perioadă a anului oamenii își organizează mini-vacanțe la mare sau la munte, sau merg la picnic pentru a face grătare în aer liber, alături de prieteni și familie.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

ZIUA MUNCII 2018 şi tradiţionalul mic

De ZIUA MUNCII 2018, „mâncarea tradiţională în România” este micul.

Legenda românească spune însă că micii ar fi fost inventați în secolul al XIX-lea, într-o seară, la hanul La Iordachi din București, binecunoscut pentru cârnații săi. Mai precis, în centrul istoric al Bucureștiului, în 1957, s-a deschis restaurantul care a ajuns să inventeze micii, dar și să transforme acest preparat într-unul foarte popular.

Într-o zi, Iordache Ionescu a rămas fără mațe pentru cârnații săi, preparatul preferat al clienților săi. El a avut însă inspirație și a pus carnea direct pe grătar. Așa au apărut micii.

CITEŞTE ŞI:

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI