UPDATE ora 14.20: Klaus Iohannis, președintele României, a participat și la o declarație comună de presă alături de Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, Andrzej Duda, președintele Republicii Polone și Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.
„Sunt deosebit de bucuros să revin la Chişinău în acest moment de sărbătoare, la aniversarea a 30 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Tot astăzi sărbătorim şi 30 de ani de la stabilirea relaţiilor noastre diplomatice, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova”, a declarat președintele României în cadrul declarației de presă.
Klaus Iohannis a vorbit şi despre oportunitatea aprofundării cooperării între România şi Republica Moldova.
„Avem acum oportunitatea unei cooperări aprofundate şi conjugate la nivel prezidenţial, guvernamental şi parlamentar pentru luarea deciziilor necesare avansării agendei bilaterale, precum şi a parcursului european al Republicii Moldova. Suntem pregătiţi să acordăm întreaga noastră susţinere în procesele de transformare, modernizare şi implementare a reformelor. Aşadar, vom acţiona hotărât în spiritul Parteneriatului nostru Strategic. Am discutat pe larg cu doamna preşedinte despre accelerarea proiectelor bilaterale menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene şi să aducă beneficii reale la nivelul întregii societăţi”, a mai transmis șeful statului.
Este prima vizită a lui Klaus Iohannis la Chişinău după desfăşurarea alegerilor anticipate din 11 iulie şi după formarea noului Guvern.
„Doresc să adresez cu acest prilej, încă o dată, felicitări doamnei preşedinte şi forţelor politice pro-reformă pentru victoria obţinută la aceste alegeri. Totodată, felicit cetăţenii Republicii Moldova pentru maturitatea, responsabilitatea şi spiritul democratic demonstrate. Nu poate decât să ne bucure că societatea din Republica Moldova a optat cu atâta fermitate pentru înscrierea pe un parcurs pro-reformă şi european ireversibil şi că oferă un exemplu demn de urmat întregii regiuni. Rezultatul alegerilor deschide drumul Republicii Moldova către o dezvoltare solidă, în beneficiul întregii societăţi”, a mai precizat Klaus Iohannis.
UPDATE ora 12.00: Klaus Iohannis, președintele României, a ajuns la Chișinău, unde participă la ceremoniile dedicate celor 30 de ani de Independență a Republicii Moldova.
Din cauza ceţii dense, care s-a lăsat astăzi asupra Republicii Moldova, preşedinţii României, Klaus Iohannis şi cel al Ucrainei Volodimir Zelenski, au întârziat deoarece avioanele nu au putut ateriza pe aeroportul din Chișinău la ora programată, a transmis Administrația Prezidențială.
Republica Moldova sărbătorește pe 27 august, Ziua Națională. Data de 27 august marchează momentul în care provincia de dincolo de Prut și-a declarat independența față de Rusia în 1991.
La 27 august 1989, Frontul Popular al Republicii Moldova a organizat o mare adunare națională.
Aceasta a impus, la 31 august 1989, adoptarea limbii române ca limbă de stat și revenirea la alfabetul latin. La 23 iunie 1990, Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația Suveranității Republicii Socialiste Sovietice Moldova.
La evenimentul care are loc, vineri, la Chișinău va participa și președintele Klaus Iohannis. În jurul orei 9.20, președintele României va fi prezent la depunerea de coroane de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare.
De asemenea, Klaus Iohannis va fi prezent la ceremonia dedicată aniversării a 30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova, care va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.
La Chișinău, Klaus Iohannis va avea întrevederi cu președintele Republicii Moldova Maia Sandu, președintele polonez Andrzej Duda și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat Administrația Prezidențială. Cei patru șefi de stat vor susține declarații în cadrul unei conferințe de presă comune.
Președintele Klaus Iohannis a mai fost în vizită la Chișinău și la finalul anului trecut, după alegerile prezidențiale din Republica Moldova câștigate de Maia Sandu.