ANA, prin intermediul centrelor sale de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, foloseşte acest prilej pentru a derula, la nivel naţional, activităţi de informare-sensibilizare-conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, asupra riscurilor consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă, având ca temă logo-ul „Ajută-mă să cresc!”.
La nivel local, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sector 5 va marca această zi prin organizarea de evenimente specifice de informare, educare şi sensibilizare a populaţiei nefumătoare, cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de tigară – așa numitul „fumat pasiv” -,  alături de încurajarea acesteia din urmă de a-și solicita dreptul la un aer curat, fără fum de țigară prin respectarea prevederilor legale în vigoare.
Fumatul pasiv, este unul dintre cele mai grave efecte ale fumatului – inhalarea fumului de ţigară de către persoanele nefumătoare, reprezintă un comportament la fel de nociv. Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice.
Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi. Astfel, specialiştii C.P.E.C.A. Sector 5 vor desfăşura, în cadrul Şcolii Gimnaziale nr.136, Liceului „Grigore Cherchez”, precum şi în Parcul Eroilor, de pe raza sectorului 5, activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare asupra efectelor nocive cauzate de consumul de tutun, de petrecere a timpului liber, de formare de abilităţi în scopul creşterii influenţei factorilor de protecţie şi scăderii influenţei factorilor de risc. Totodată, vor fi diseminate pliante şi materiale informative cu conţinut antitutun.
De asemenea, specialiştii ANA atrag atenţia şi asupra efectelor dăunătoare în planul sănătăţii ale fumatului secundar, în special asupra copiilor care cresc în familii cu cel puţin un membru fumător.  Fără voia lor, aceştia sunt expuşi atmosferei viciate de fumul de tutun  şi, în plus, există un risc crescut de a deveni ei înşişi fumători. De aceea, exemplul personal al părinţilor de nefumători este cel mai bun mijloc pentru a îşi convinge copiii să nu fumeze.
În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Totodată, studiile au arătat că 89% dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat. Efectele negative ale fumatului nu se limitează  la fumător, ele răsfrângându-se dramatic şi asupra celor aflaţi în proximitatea sa. Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice.
Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi. În Europa, bolile legate de fumat fac anual 650000 victime; dintre acestea, 80000 de decese sunt urmare a fumatului pasiv.
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu'!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă
Viva.ro

Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Libertateapentrufemei.ro
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile
Adevarul.ro
Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!

Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Observatornews.ro
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI