Executivul marchează în acest mod „Săptămâna Altfel — Să știi mai multe, să fii mai bun!”, perioadă a anului școlar în care cursurile sunt înlocuite cu activități educative și de informare.
„Cunoașterea deschide noi orizonturi — este ceea ce dorim să transmitem copiilor și tinerilor prin Ziua Porților Deschise la Palatul Victoria. Educația primită la cursuri trebuie întregită cu lectură, vizitarea muzeelor și dorința de a fi informat și implicat în problemele concrete ale societății”, consideră premierul Dacian Cioloș, potrivit comunicatului citat.
Elevii pot petrece într-un mod inedit o zi la Palatul Victoria și vor putea afla mai multe despre cum funcționează administrația centrală.
Gazde ale evenimentului vor fi membri ai Guvernului și tineri care au făcut stagiul de practică în administrația centrală, în cadrul Programului Oficial de Internship, anunță Executivul.
Cei care doresc să viziteze sediul Guvernului vor avea acces pe la intrarea principală, urmând ca în intervalul orar 10,00 — 15,00 să poată vizita Sala Muntenia — unde se desfășoară ședințele Guvernului, Sala Dobrogea, Sala Transilvania — unde sunt organizate ceremoniile oficiale, Sala Moldova — unde au loc întâlnirile oficiale ale prim-ministrului cu înalți oficiali străini, precum și Centrul de presă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro