ComenteazăInginerul Gheorghe Ursu a murit în arestul Securității, în 1985, în urma unor tratamente brutale aplicate în cursul anchetei, au susținut fiul acestuia, Andrei Ursu, și procurorii.
Miza acestui verdict merge dincolo de dreptatea pentru Gheorghe Ursu. O condamnare ar fi un prim pas spre asanarea morală a istoriei și conștiinței societății românești, saturată de narațiunile mistificatoare ale foștilor securiști și informatori în acești ultimi 33 de ani.
Andrei Ursu, fiul inginerului:
Filmul „Cazul inginerului Ursu” a fost lansat la începutul lunii, înainte de ședința ÎCCJ. Documentarul a fost realizat de Liviu Tofan, fost jurnalist Radio Europa Liberă și actual director al Institutului Român de Istorie Recentă, împreună cu cineastul Șerban Georgescu.
Liviu Tofan a declarat că importanța acestui dosar stă în faptul că, în România postcomunistă nu a existat niciun caz de fost securist condamnat de Justiție pentru acțiuni care țin de poliție politică. „Fostul șef al contraspionajului de la Timișoara, securistul Filip Teodorescu, a fost, de pildă, condamnat pentru reprimarea Revoluției și, ca fapt divers, achitat între timp. Torționarii Alexandru Vișinescu și Ion Ficior, condamnați pentru crime împotriva umanității, au fost șefi de penitenciar și nicidecum ofițeri ai Securității”, a spus Tofan.
Proces început în urmă cu șapte ani
Torționarii inginerului Gheorghe Ursu, disident al regimului Ceaușescu, au fost trimiși în judecată pe 1 august 2016, de către procurorii militari ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Acuzațiile împotriva maiorului în rezervă Marin Pîrvulescu și a colonelului în rezervă Vasile Hodiș – ambii foști ofițeri ai Departamentului Securității Statului înainte de 1989 – au fost de infracțiuni contra umanității.
Procurorii au cerut 25 de ani de închisoare, nefiind posibil să ceară închisoare pe viață din cauză că inculpații au depășit vârsta de 60 de ani.
Judecătorii de la CAB au decis că Ursu nu a fost disident
Cazul a fost judecat în primă instanță la Curtea de Apel București (CAB). La finalul anului 2019, judecătoarea Mihaela Niță i-a achitat pe cei doi foști securiști. În motivarea deciziei, judecătoarea Niță scria că nu îl consideră pe Gheorghe Ursu „un opozant pe faţă al regimului comunist şi al conducătorului”, iar atitudinea sa disidentă a fost „nesemnificativă”.
În plus, a considerat că Gheorghe Ursu a fost o persoană „privilegiată de acest regim” înainte de arest, pentru că i s-a permis în mai multe rânduri să călătorească în Europa și SUA, unde emigrase fiica lui.
„Curtea apreciază că nu opiniile personale ale victimei Ursu Gheorghe Emil despre conducerea de stat și de partid și politica partidului comunist sau consemnările sale denigratoare, jignitoare la adresa conducătorului statului au generat anchetarea sa în continuare și de organele de securitate, acțiunile întreprinse de lucrătorii de Securitate nefiind, în mod evident, de răzbunare”, se mai arăta în motivarea deciziei CAB.
Judecătoarea Niță aprecia, în același document, și că în timpul regimului Ceaușescu, în România, nu au mai avut loc crime împotriva umanității.
„Sunt stupefiat, mi se pare o bătaie de joc la adresa ideii de justiție în România. Mie mi se pare evident că această judecătoare a făcut jocul Securității”, a reacționat în 2019 fiul lui Gheorghe Ursu, Andrei, într-un interviu pentru Europa Liberă. Recursul pe care l-a anunțat la acel moment s-a judecat acum la ÎCCJ.
Cutremurul din 1977 a zguduit relația lui Ursu cu regimul
Din 1944, de la vârsta de 18 ani, Ursu a ținut un jurnal intim în care a notat, avid, toate gândurile și evenimentele importante pe care le trăia. A scris despre artă, muzică, literatură și călătorii. Nu a ezitat însă să-și aștearnă pe hârtie și ideile anticomuniste pe care a început să le aibă mai pronunțat după cutremurul din martie 1977. De meserie inginer constructor la Institutul de Sistematizare, Locuinţe şi Gospodărire Comunală din București, s-a opus planului de a reabilita fără consolidare blocurile avariate de seism. Prin urmare, a refuzat să semneze proiectele, iar la un moment dat a trimis la Europa Liberă o scrisoare deschisă prin care acuza atitudinea criminală a liderilor români. Acest gest a făcut ca Securitatea să înceapă să-l urmărească îndeaproape, potrivit adevărul.ro.
Spre exemplu, la un moment dat și-a detaliat un „vis eliberator”: vreme de 15-18 ani s-a imaginat invizibil și înarmat cu un laser de buzunar, zburând cu viteza luminii. Așa ajungea la Kremlin, unde ordona evacuarea Poloniei și Cehoslovaciei, precum și publicarea lui Soljenițîn într-un milion de exemplare; de acolo, dădea fuga la Kim Ir Sen – „lichidat, fără discuții”; călătoria de anihilare a dictatorilor continua în Libia și Africa de Sud și se încheia la București. Cutremurul i-a modificat însă traseul: „Prioritatea nr. 1 a devenit Ceauşescu. Deci, cum pun mâna pe invizibilitate şi pe laserul de buzunar, mă duc la el”, a scris Ursu în jurnal.
Percheziții și arest din motive politice
Represiunea regimului împotriva lui Gheorghe Ursu a început în decembrie 1984, după ce două colege l-au denunțat că ține un jurnal. Timp de câteva luni, a fost anchetat în libertate. A refuzat în tot acest timp să vorbească despre legăturile cu Europa Liberă și să colaboreze cu Securitatea.
A fost supus la mai multe percheziții, în urma cărora poliția politică a confiscat mai multe caiete de jurnal, poezii, scrisori și alte documente.
În iunie 1985, ancheta a încetat brusc, cât să-i lase vreme să se bucure de un ultim concediu la 2 Mai. Din septembrie însă forțele represive au revenit: l-au arestat și închis în beciurile Direcţiei a VI-a a Securităţii din Calea Rahovei.
„Ofițerul anchetator îl lovea la tălpi și la palme cu bastonul și în zona capului”
Aici, a fost interogat zilnic – și a primit mai multe șuturi decât întrebări. Conform martorilor – gardieni și alți încarcerați – era bătut de mai multe ori pe zi.
„A fost scos aproape zilnic la anchetă și de fiecare dată venea bătut. Ofițerul anchetator îl lovea în special la tălpi și la palme cu bastonul și în zona capului, deasupra urechii”, a declarat unul dintre martori în timpul procesului. Alții au spus că avea „pete de sânge în jurul gulerului la cămașă” și că era lovit și cu picioarele, în special în zona abdominală.
Pe 15 noiembrie 1985, a primit bătăia fatală. „Ing. Ursu a fost scos la anchetă dimineața și adus de acolo bătut, într-o pătură, întrucât nu mai putea merge”, a arătat un martor, adăugând că cel care îl anchetase atunci era maiorul Pîrvulescu. „În tot timpul care a urmat a urlat de durere, dar nu i s-au acordat îngrijiri medicale”. Gheorghe Ursu a murit două zile mai târziu.
Certificatul de deces, întocmit abia pe 19 noiembrie, consemnează drept cauzele morții: insuficienţă cardio-respiratorie acută (cauză imediată), perforaţie ileon, stare morbidă iniţială, peritonită generalizată (cauze antecedente) şi cardiopatie ischemică (alte stări morbide importante). În aceeași zi a fost înștiințat de moartea disidentului și fiul său, Andrei Ursu, care a fost chemat să-l ridice de la Morga Pantelimon.
„Pe 21 noiembrie am fost la morgă, unde l-am văzut pe tata: avea urme vizibile de lovituri pe faţă, pe părţile laterale ale abdomenului, iar spinarea era brăzdată cu dungi adânci în carne, cu sânge închegat”, relata fiul său, Andrei Ursu, într-un interviu pentru adevărul.ro.
Andrei Ursu a declarat încă din 2015 că ancheta a relevat că torționarii tatălui său au fost ofițerii de Securitate Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș, foști anchetatori ai Direcției a VI-a.
Cine sunt anchetatorii lui Ursu
Fișele biografice ale celor doi foști securiști au fost publicate de Centrul de Consultanță Istorică, un centru care face documentare în arhive. Vasile Hodiș, care anul acesta împlinește 70 de ani, a fost, timp de un an, 1973-1974, electrician la Întreprinderea chimică Sinteza din Oradea. În aceeași perioadă, a cerut să dea admitere la școala militară, profilul Securitate, pe care a absolvit-o în 1977, cu gradul de locotenent. Până în 1984, a lucrat la departamentul Filaj, după care a fost transferat la Direcția anchete penale.
După 1989, Vasile Hodiș a lucrat în SRI, până la începutul anilor 2000. Ulterior, a fost director al Direcţiei juridice din Direcţia Vămilor şi apoi al aceluiaşi departament de la Agenţia Domeniilor Statului, arată Centrul de Consultanță Istorică.
Marin Pîrvulescu s-a născut în 1940 și a fost de profesie lăcătuș montator de locomotive cu abur. Până în 1963, a lucrat la Depoul CFR Piatra Olt, după care a fost recrutat în Școala de ofițeri a Ministerului de Interne, departamentul Securitate. Până în 1989 a lucrat ca anchetator la Direcția de anchete penale a Securității.