Postul de radio France Info l-a identificat pe autorul ataculuide pe aeroportul internațional Orly din Paris ca fiind Ziyed Ben Belgacem. Un oficial francez, care a dorit să își păstrze anonimatul, a confirmat pentru AP identitatea.

Jurnaliștii francezi susțin că bărbatul de 39 de ani s-a născut la Paris și locuia în Garges-les-Gonesse, Val-dOise, unde 30 de ofițeri de poliție s-au deplasat imediat după atacuri la locuința acestuia dintr-o clădire de șapte etaje pentru a face percheziții.

https://twitter.com/le_Parisien/status/843092399454916608

Bărbatul le era cunoscut serviciilor de securitate pentru cazuri legate de traficul de droguri, dar și pentru mai multe jafuri. El a fost sub control judiciar în cadrul unei proceduri de drept comun.

Mai mult decât atât, acesta a fost pus sub supraveghere, fiind suspectat că s-ar fi radicalizat în închisoare, dar monitorizarea a fost întreruptă în 2015.

Ziyed B. a fost împușcat mortal sâmbătă de serviciile de securitate pe aeroportul Orly din Paris, după ce a atacat un soldat, l-a pus la pământ și a încercat să-i fure arma. El este același individ care a tras asupra poliției într-un incident separat produs în cursul aceleiași zile în nordul Parisului, împușcând în cap o polițistă.

Bărbatul a fost oprit de polițiști în trafic în nordul Parisului, la Seine-Saint-Denis, a tras cu un pistol în oamenii legii și l-a rănit pe unul ușor în cap. Atacatorul a fugit  apoi și-a abandonat autoturismul, un Renault Clio, și a furat o altă mașină, care a fost găsită în parcarea de la aeroportul Orly.

 
 

Urmărește-ne pe Google News