În concluziile celui mai recent raport al experților, cerut de autoritatea locală pe 27 septembrie, se arată că, în absența unor lucrări de intervenție urgentă, anumite zone ale planșeului Unirii ar putea ceda, provocând decese.

„Cu certitudine, unele zone din planșeul podului peste râul Dâmbovița se constituie în ceea ce se poate numi pericol public, întrucât cedarea lor poate conduce la pierderi de vieți omenești”, scrie în documentul datat 30 septembrie.

„Zona critică se află în apropierea intersecției cu pasajul subteran Unirii, acolo unde s-au evidențiat două fundații care prezintă toate caracteristicile unor ruperi de material. În această zonă, care se află și sub o zonă intens circulată, cedarea completă a acestor fundații va antrena colapsul structurii în zona respectivă, spre deosebire de celelalte zone în care cedări ale antretoazelor și/sau plăcii de beton dintre grinzile principale, deși pot conduce la accidente cu consecințe deosebit de grave, nu vor conduce totuși la colapsul general al structurii”, se precizează în document.

Situația s-ar putea înrăutăți și mai mult, ținând cont de infiltrațiile apărute printre elementele constructive degradate ale planșeului, care, dacă nu vor fi stopate, există riscul afectării inclusiv a fundațiilor clădirilor din zona Piața Unirii, notează primăria condusă de Daniel Băluță.

Infiltrațiile râului Dâmbovița în spatele culeilor existente pot conduce, în decursul timpului, la cedări ale terenului de fundație al clădirilor din zonă. Consecințele unor astfel de cedări sau chiar numai slăbiri ale terenului de fundare considerăm că sunt evidente, mai ales că Bucureștiul se află într-o zonă seismică majoră

Experții care au analizat planșeul Unirii:

Aceștia mai spun că, „deși nu se poate afirma că întregul planșeu al Unirii se poate constitui într-o zonă cu potențial de pericol public, anumite zone din acesta cu siguranță se pot încadra în această categorie” și, mai mult, „posibilitatea existenței infiltrațiilor pe lungimea acestuia poate conduce totuși la ideea că întregul ansamblu al podului peste râul Dâmbovița la Unirii este în mod indirect un pericol public la siguranța clădirilor din zonă”.

Expertiza tehnică datată 30 septembrie

Lucrările la planșeul Unirii, amânate nedeterminat din cauza lipsei autorizației PMB

Lucrările de refacere la planșeul peste râul Dâmbovița ar fi trebuit să înceapă cel mai târziu pe 1 octombrie, dar lipsește autorizația de construire din partea Primăriei Capitalei, condusă de Nicușor Dan, care a susținut recent că „din toate expertizele tehnice analizate rezultă clar nevoia de consolidare”, dar „niciunul dintre documente nu justifică eliberarea în regim de urgență a autorizației”.

„Voi elibera autorizația de construire după ce Primăria Sectorului 4 va depune toate avizele solicitate, întocmai cum prevede legea. Am dat termen până vineri, 27 septembrie a.c. funcționarilor din primărie să facă o verificare a avizelor depuse până la această oră”, a mai spus Nicușor Dan pe 25 septembrie.

Construcția din beton care susține o mare parte din Piața Unirii, veche de aproape 100 de ani și care este supusă riscului de prăbușire, a fost încadrată în clasa tehnică 4, adică nesatisfăcător, din 5 posibile. Lucrările vor costa 750 de milioane de lei, adică aproximativ 150 de milioane de euro, iar constructorul este asocierea formată din Construcții Erbasu (lider), Concrete & Design Solutions si BogArt. Termenul inițial de finalizare completă a lucrărilor a fost 2028, dar pentru că lucrările nu vor începe la 1 octombrie, termenul va fi depășit.

Urmărește-ne pe Google News