În cadrul acestui proiect Zoom Libertatea, am pus cap la cap informațiile oferite de Marius Mitrache, care și-a pierdut vederea acum 21 de ani și am recreat lumea, așa cum o “vede” el. E un pas pentru a înțelege cu toții cât de dificil îi este unui nevăzător să se orienteze într-un oraș lipsit de repere și de sisteme de informare. Și, uneori, într-o lume ostilă.
Explozia care l-a aruncat într-o altă dimensiune
Marius Mitrache și-a pierdut vederea când avea 18 ani.
De la subsolul blocului în care locuia, în cartierul bucureștean Tei, venea un miros pătrunzător de gaz. Șapte tineri, angajați ai unei firme de gaze, au ajuns la fața locului, alertați de locatari.
Pentru că tatăl lui era mecanic și se ocupa de întreținerea
blocului, Marius avea o cheie de la subsol. El a fost cel care le-a deschis muncitorilor
ușa. Era încă acolo când imobilul a fost zguduit de o deflagrație cumplită.
Presa a relatat atunci pe larg despre tragedie.
Cei șapte tineri, cu
vârste între 22 și 31 de ani, au murit pe loc.
Marius a suferit arsuri pe 60% din corp. Acela a fost momentul în care
și-a pierdut vederea și a fost aruncat într-o nouă lume.
Izolat între
oameni
“Să-l scoți pe om din lumea lui și să-l arunci într-o lume pe care el nu o cunoaște, pe care nu o înțelege, așa cum mi s-a întâmplat mie, este înspăimântător.
Marius Mitrache
”Această lume este închisă. Sunt și trăiesc într-o izolare destul de mare. Și cum am putut să vedem pe stradă, izolarea se datorează și societății”, explică Marius Mitrache, după ce a parcurs alături de jurnaliștii Libertatea câteva sute de metri, până la farmacie și înapoi acasă.
S-a împiedicat de mai multe ori de borduri, a fost lovit de oameni care nu au realizat că e nevăzător, deși folosea bastonul alb, mașinile parcate pe trotuar și schelele montate pe fațada unui bloc aflat în renovare au fost alte câteva obstacole de care s-a izbit. Iar când a traversat strada, fie a fost ajutat de vânzătorii de flori de la colțul străzii, fie s-a bazat pe noroc. Fiindcă la nici una dintre intersecții nu sunt covorașe tactile care să-l ajute să-și dea seama că trebuie să se oprească și nici semafoarele nu sunt sonorizate, Marius nu știe când e în siguranță să traverseze și când nu.
Imagini schematice în alb și negru, amintiri și imaginație
“Se creează
imagini din ce în ce mai schematice, de gen alb-negru. Vizualizez lumea, deci o
vizualizez în contextul în care eu nu văd. Adică cum să ți-o imaginezi vizual?!
Poți să ți-o imaginezi auditiv, tactil, dar eu nu, eu mă văd și mă percep pe
mine cu un sistem vizual”, ne descrie Marius lumea sa.
“Nevăzătorii doresc totuși să trăiască, să o ducă mai bine, să aibă o viață mai fericită, dar știu foarte mulți nevăzători peste care a dat mașina, peste mine, și eu eram însoțit, a dat mașina. Ca nevăzător singur, cu bastonul, e greu…”, a conchis Marius Mitrache.
Spre deosebire de cei care sunt nevăzători din naștere sau
care și-au pierdut vederea de mici, Marius nu și-a dezvoltat suficient
celelalte simțuri, pentru a compensa. El încă transformă sunetele și
informațiile despre mediul înconjurător în imagini, așa cum le știe dinainte de
a fi orbit, sau își imaginează anumite forme ori culori. Și spune că nu are
nevoie nici de milă, nici de compasiune, ci de accesibilitate și mai multă
grijă din partea statului și a celorlalți oameni la nevoile sale.
Pentru a vedea cu ochii voștri cum “vede” lumea un nevăzător, urmăriți filmul realizat de Zoom Libertatea.