‘Vizită la doctor. E timpul pentru vaccinuri, a notat Zuckerberg pe contul său de Facebook. Dacă mulţi dintre cei care au comentat i-au mulţumit lui Zuckerberg pentru faptul că protejează alţi copii prin decizia de a îşi vaccina fiica. ‘Ca medic pediatru, vreau să vă mulţumesc personal, nu doar pentru că v-aţi imunizat frumoasa fiică, ci şi pentru că aţi făcut public acest gest, a notat, spre exemplu, Jo Gates Beltre.
Zeci de internauţi care sunt împotriva vaccinării copiilor au sărit însă imediat la gâtul fondatorului Facebook. ‘Vaccinurile sunt ineficiente şi chiar şi dacă nu duc la probleme precum sindromul morţii subite la nou născuţi sau autism, sunt nesănătoase prin faptul că au niveluri toxice de aluminiu şi ADN. Se spune că Thermimosal (o altă neurotoxină cunoscută) ar fi fost scos din compoziţie, dar nu poţi avea încredere în industria farmaceutică”, a comentat Coleen Kenny.
‘Doctorii primesc puţine informaţii despre vaccinuri în facultate, iar aceste informaţii sunt oferite, de obicei, de oameni din industria farmaceutică, cei care produc vaccinurile. Aşa că medicii nu sunt educaţi cum trebuie în privinţa ingredientelor şi efectelor pe care vaccinarea le poate avea, a comentat şi Cynthia Raiser Jeavons.