Etnobotanicele (drogurile sintetice) reprezintă o nouă categorie de droguri psihoactive, create în urma experimentelor și a cercetărilor conduse asupra compoziției și a efectelor drogurilor psihoactive deja existente.
Din categoria drogurilor sintetice fac parte mefedrona (drog stimulant), spice (K-2, sau marijuana sintetica), foxy methoxy (drog halucinogen).
Drogurile sintetice sunt comercializate sub denumiri legale, cum ar fi amestecuri de plante uscate, bețișoare parfumate, săruri de baie, îngrășăminte pentru plante, soluții de curățat bijuterii.
Drogurile sintetice sunt adesea cunoscute și sub denumirea de droguri de club, fiind consumate de către tineri și adolescenți în baruri, cluburi, la concerte și petreceri.
În funcție de drogul consumat, pot fi resimțite stări de euforie, lipsa oboselii, apetit scăzut, relaxare puternică, amnezie, detașare. Printre efectele nedorite se numără halucinațiile, atacurile de panică, paranoia, comportamentul agresiv. Pot apărea efecte fizice cum ar fi: grețurile, probleme cu tensiunea, convulsii, dificultăți de vorbire, pierderea cunoștinței. Aceste droguri pot chiar cauza coma sau moartea.
Știri despre etnobotanice!