Gabriela Cristea s-a născut pe 26 octombrie 1974 la Olteniţa şi este o prezentatoare tv.
Ea şi-a început cariera în 1994 la TVR, după care a lucrat la Tele 7abc, Pro TV şi B1 TV. Din 2007 până în toamna anului 2018 a lucrat la Kanal D, unde a fost prezentatoarea emisiunii tip reality-show „Noră pentru mama", redenumită „Te vreau lângă mine”. Ulterior, la Antena Stars, a prezentat emisiunea „Te iubesc de nu te vezi”
Gabriela Cristea a intrat în atenţia presei după ce în 2010 a povestit că nu se înţelege cu părinţii şi fratele ei, cu care nu mai vrea nici măcar să vorbească, în ciuda faptului că mama prezentatoarei tv era foarte bolnavă.
Apogeul a fost atins în luna iunie a aceluiaşi ani, când mama Gabrielei Cristea a murit fără a-i fi îndeplinită ultima dorinţă, aceea de a-şi mai vedea încă o dată fiica. Mai mult, vedeta nu a participat nici la înmormântarea mamei sale.
Gabriela Cristea a fost căsătorită cu Marcel Toader (decedat în 2019), de care a divorțat în anul 2013 cu scandal.
Cristea este căsătorită din anul 2015 cu muzicianul Tavi Clonda. În 2019, cei doi au făcut și cununia religioasă. Gabriela și Tavi Clonda au împreună două fetițe.
Citește cele mai noi știri despre Gabriela Cristea