În prim-planul poveștii se află Laura (Ángela Cremonte), o profesoară de literatură recent ieșită dintr-o relație, care acceptă să iasă la o întâlnire cu un chirurg chipeș, Xavier (Javier Rey), tatăl unui elev de-al ei, asta deși nu se simte pregătită pentru o nouă iubire.

A doua zi după cina cu frumosul chirurg, Laura se trezește debusolată, răvășită și află în urma unui control că a fost drogată și violată.

Cum poliția nu ia multe măsuri, ea decide să își facă singură dreptate și să demonstreze că Jaiver a violat-o, deși nu își amintește multe detalii despre noaptea cu pricina. Chirurgul neagă vehement relatările ei despre acea seară și încearcă să le arate tuturor că e nevinovat.

Violul nu este singura dramă prin care trece Laura. Secretele surorii ei, Cata (Manuela Velasco), sunt pe cale să iasă la iveală și să-i dea lumea peste cap din nou.

„Mentiras” este remake-ul serialului britanic „Liar” (2017-2020), cu Joanne Froggatt și Ioan Gruffudd în rolurile principale. Filmările acestei producții au avut loc la Madrid și Mallorca, iar postul spaniol Antena 3 a difuzat-o și el la începutul acestui an.

Cine sunt actorii din „Mentiras”

Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe viață. Justificarea instanței în cazul de omor: „Conflictul a fost întreținut de ambii”
Recomandări
Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe viață. Justificarea instanței în cazul de omor: „Conflictul a fost întreținut de ambii”

Ángela Cremonte, cea care îi dă viață Laurei, este o talentată actriță spaniolă, cunoscută din serialele „Oamenii lui Paco”, „Gran Reserva”, „Hispania” și „Centralistele”. De origine argentiniană, Laura s-a născut la Madrid în urmă cu 37 de ani și a debutat în actorie la 15 ani, în filmul „Más pena que gloria”. În 2021 s-a lansat și ca scriitoare, primul său roman intitulându-se „Todos mienten a la noche” („Toți mint noaptea”).

Pe 31 iulie anul acesta, Ángela a adus pe lume primul ei copil, o fetiță căreia i-a pus numele Allegra. Discretă cu viața privată, Ángela nu a dezvăluit cine este tatăl copilului ei.

În ceea ce îl privește pe colegul ei de seial, Javier Rey, acesta are 42 de ani, este originar din Noia, Galicia, și a fost văzut în „Velvet”, „Hispania”, dar și în producția de la Netflix, „Hache”. Din ianuarie 2020, Javier trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu o cunoscută actriță spaniolă, Blanca Suarez („Amanții pasageri”, „Pielea în care trăiesc”, „Centralistele”). Cei doi s-au îndrăgostit pe platourile peliculei „El verano que vivimos”.

Mircea Diaconu a murit. Actorul suferea de o boală cruntă
Recomandări
Mircea Diaconu a murit. Actorul suferea de o boală cruntă

Alături de Ángela și Javier în serialul „Mentiras” mai apar printre alții și Manuela Velasco („Velvet”) și Miquel Fernández (César Valdivieso din „Alba”).

Ce zic Ángela Cremonte și Javier Rey despre rolurile din „Mentiras”

„A fost un privilegiu să dau viață Laurei. Mi-am asumat-o cu un angajament absolut și am pus în ea sufletul meu. Am fost foarte norocoasă să mă aflu în acest proiect fără nicio teamă de a atinge un subiect sensibil. Laura are un întreg sistem împotriva ei. Sistemul judiciar nu o protejează, dar nici societatea în general, elevii, colegii de muncă și o parte din familia ei. Își dă seama că, dacă vrea să ajungă până la capăt și să dea la o parte vălul care acoperă totul, trebuie la rândul ei să mintă. În acest serial toți mint, așa cum și noi mințim în viața reală. Cine nu a mințit măcar o dată. În viață însă există unele minciuni mai grave decât altele, iar unele chiar sunt sancționate de lege. Această mini-serie este un joc de umbre și lumini ale minciunii”, a declarat Ángela, citată noticiasdenavarra.com.

Recomand tuturor Mentiras, chiar cred că este o mini-serie bună. Am demonstrat încă o dată că producțiile spaniole sunt în formă maximă. Mentiras are marea putere de a genera dezbateri la final.

Javier, a declarat într-un interviu pentru vertele.eldiario.es
Ne-am mai revenit? Să vorbim ce nu ne place. Candidatul unic e o idee-dezastru
Recomandări
Ne-am mai revenit? Să vorbim ce nu ne place. Candidatul unic e o idee-dezastru

Javier spune că personajul său a fost unul „complex”, care l-a scos total „din zona de confort”.

Ne-a plăcut să-i facem pe spectatori să nu-și dea seama la un moment dat cine minte, cine zice adevărul, dacă Xavier e cu adevărat vinovat. Am arătat că un violator nu are un profil anume, că o victimă nu este suficient susținută. Există multe lucruri în spatele unei „acuzații” și am decis să ne ocupăm de toate aceste variabile.

Javier a adăugat

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.