Roxana Hulpe trece prin momente grele și nu au fost singurele de anul acesta. La câteva luni de la moartea bunicului ei, știrista de la PRO TV și-a pierdut acum și bunica. Elena, bunica paternă, s-a stins duminică, 29 octombrie.

„Am fost copil atât timp cât mâinile bunicilor m-au mângaiat ori de câte ori am cerut sau nici măcar n-am știut că vreau. Am fost copil până când știam că sun la Copru, chiar și-n momentele grele, iar bunica avea o vorbă bună.

Am fost copil până azi, când s-a dus și ea, așa, să ne învețe încă o lecție mare: oamenii care trăiesc o viață împreună și se prețuiesc atât de tare nu pot unul fără altul. În primăvară, bunicul a lăsat cel mai mare gol, bunica n-a mai vrut și n-a mai putut, a ales să-i fie aproape bunicului în împărăția lui Dumnezeu.

Când n-au mai avut putere să ne fie tot, au ales să ne vegheze tot împreună, amândoi, cum au făcut-o mereu. Așa sunt oamenii mari.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine” | EXCLUSIV
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine” | EXCLUSIV

Vă mulțumesc și pentru această lecție mare despre împreună și dragostea necondiționată! Dumnezeu să vă primească sufletele în lumina Lui! Cu dragoste, nepoțica voastră!”, este mesajul dureros publicat de Roxana pe Instagram, în dreptul unui filmuleț cu ea și bunica ei, într-un moment duios. Vezi pe Tvmania.ro imagini emoționante cu Roxana Hulpe și bunicii ei

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (9)

StanValentin1971   •   01.11.2023, 21:50

Doare al naibii când pierzi bunicii...

liviudumitriu   •   30.10.2023, 12:38

toti ne pierdem bunicii dragi, ce are Hulpe special în aceasta pierdere?? luați oameni de pe strada sa va povestească despre pierderi, nu doar asa zise vedete

nicoleta1   •   30.10.2023, 12:17

Un mesaj care te induioseaza pina la lacrimi

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.