Perry a avut o releție strânsă cu familia sa canadiano-americană, inclusiv cu cu tatăl său vitreg.
Cine este tatăl lui Matthew Perry, John Bennett Perry
Matthew s-a născut pe 19 august 1969 în Plymouth, Massachusetts. Părinții săi s-au despărțit când avea mai puțin de 1 an, iar el a locuit cu mama lui, în Canada. Tatăl său, John Bennett Perry, a fost actor și model, iar când Perry avea 15 ani, s-a mutat înapoi în Los Angeles pentru a locui cu tatăl său.
Între timp, John și-a început cariera de actor pe scenă și a avut o activitate remarcabilă la televiziunea comercială în anii 1970. El a jucat în „Lipstick”, în 1976, și a avut nenumărate roluri în filme și în seriale de televiziune în deceniile care au urmat, potrivit ET.
John și Matthew au avut, de asemenea, ocazia de a lucra împreună. John a apărut alături de fiul său în comedia romantică „Fools Rush In” din 1997, jucând chiar rolul tatălui lui Alex Whitman, personajul interpretat de Matthew.
John l-a interpretat din nou pe tatăl personajului lui Matthew într-un episod din „Scrubs” intitulat „My Unicorn” și a avut un rol într-un episod în serialul „Friends”. John a jucat rolul tatălui lui Joshua (Tate Donovan), iubitul lui Rachel Greene (Jennifer Aniston).
Cine este mama lui Matthew, Suzanne Marie Morrison
Matthew și-a petrecut o mare parte din copilărie alături de mama sa, Suzanne Marie Morrison, care a fost secretarul de presă al premierului canadian Pierre Trudeau. După ce acesta a părăsit funcția, munca lui Suzanne pentru guvern a transformat-o într-o figură publică bine cunoscută și i s-a oferit un job ca prezentatoare de știri pentru Global Television din Toronto. În perioada în care era jurnalistă, l-a cunoscut și s-a îndrăgostit de Keith Morrison.
În timpul șederii sale în Canada, Perry a mers la școală cu fiul lui Pierre Trudeau – și viitor prim-ministru canadian – Justin Trudeau.
Cine este tatăl vitreg al lui Matthew Perry, Keith Morrison
Citește continuarea și vezi imagini cu familia lui Matthew Perry pe tvmania.ro