Cătălina Ponor și Tommy Ramos, pe vremea când formau un cuplu
Gimnasta Cătălina Ponor (28 de ani), care va fi portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Rio de Janeiro (5-21 august), a acordat un interviu agenției Agerpres, în care a vorbit inclusiv despre relațiile sale amoroase.
Cătălina Ponor a fost întrebată cum a trecut peste despărțiri. “Înainte, mai greu. Erau iubiri adolescente. Peste ultima, e adevărat, am trecut un pic mai greu, dar mi-am revenit foarte repede numai pentru faptul că eram în gimnastică și pentru că trebuia să fiu concentrată la ceea ce aveam de făcut, să nu mă lovesc, să nu se întâmple ceva. Mi-au trebuit două, trei zile ca să-mi plâng suferința, după care mi-am revenit imediat, pentru că aveam ceva de făcut”, a declarat gimnasta, referindu-se la despărțirea de gimnastul portorican Tommy Ramos (29 de ani), despre care Libertatea a scris că a părăsit-o în primăvară pentru o voleibalistă sexy.
Cătălina Ponor a dezvăluit și calitățile pe care trebuie să le aibă un bărbat, pentru a putea să o cucerească. “Să fie galant, să fie un om cu picioarele pe pământ, în primul rând, și să aibă capul pe umeri, pentru că este nevoie”, a explicat sportiva.