Inițial, liderii celor 27 state membre UE au dorit organizarea unui summit special pe tema Brexit, pe 6 aprilie. “Dacă va sosi mai târziu de săptămâna viitoare, atunci va trebui să găsim o dată după 6 aprilie. Suntem pe deplin pregătiți și vom aștepta cu interes. Însă în ce zi anume din martie va sosi (scrisoarea) nu are o așa mare importanță”, declara Angela Merkel, la începutul lunii martie.
Cum scrisoarea va sosi abia pe 29 martie, planurile privind summitul de pe 6 aprilie au fost abandonate.
„Notificarea din partea Marii Britanii pe 29 martie nu lasă timp suficient pentru a pregăti un Consiliu European pe 6-7 aprilie, pentru a adopta liniile pentru Brexit”, a spus un oficial european, citat de agenția France Presse. Acesta a subliniat că „deocamdată nu a fost fixată o dată exactă pentru Consiliul European în 27, dar ne aşteptăm să avem nevoie de aproximativ patru, până la şase săptămâni pentru a ne pregăti şi consulta cu celelalte 27 de state membre UE”.
Momentul summitului va depinde, cel puţin parţial, şi de alegerile prezidenţiale din Franţa, care se desfășoară pe 23 aprilie şi 7 mai. Preşedintele Consiliului European Donald Tusk, care este responsabil cu convocarea summiturilor, a declarat că va prezenta planul de negociere la 48 de ore după ce Marea Britanie declanşează Articolul 50. Cu toate acestea, negocierile între Londra și UE vor începe abia după ce cele 27 de state vor oferi un mandat oficial negociatorului pentru Brexit al Comisiei Europene, Michel Barnier, potrivit surselor citate.
Astfel, primele discuţii oficiale ar putea avea loc abia în iunie, la un an după ce britanicii au votat pentru ieșirea din blocul comunitar, în cadrul unui referendum.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!