Pe site-ul www.statulparalel.ro este prezentată o definiție a statului paralel, despre care politicienii vorbesc în spațiul public.

Ce este statul paralel?

” Statul paralel sunt cei care îsi bat joc de ține. De viața ta, de munca ta, de banii tăi. În fiecare zi tu muncești jumătate din timp pentru a-ți putea plăti mâncarea, casa, a merge în vacanțe, a ține copiii la școală. Poate reușești să pui deoparte și ceva pentru tine. Restul timpului îl muncești pentru plata taxelor și impozitelor.  Daca ești nemulțumit de ce primești în schimb, află că de vina este statul paralel. Statul paralel își bate joc de tine. De noi toți. Statul paralel este compus din toți politicienii și toți demnitarii care te fură. Și care apoi îți râd în față. Este compus din cei care au vile și case de vacanță de mii de metri, deși au ocupat sinecuri la stat toată viața, unde au profitat de munca altora si si-au urmarit interesele personale. Este compus din cei care au obținut diplome de doctorat pe nedrept, deși ei nu știu să vorbească. Este compus din cei care își fac vacanțe în țări exotice, deși salariul lor nu le-ar permite acest lucru .Este compus din cei care își numesc în funcții bine-plătite copiii. Este compus din cei care fură banii de medicamente sau cei pentru educația copiiilor tăi. Este compus din cei care fac bani mulți din afaceri cu statul, prin fraudă și prin corupție. Este compus din cei care fura terenuri si case si insule din patrimoniul acestei tari. Este compus din cei care obtin comisioane din toate achizitiile publice. Este compus din cei care isi acorda drepturi speciale in raport cu restul cetatenilor”, spun cei care au realizat pagina.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Ei continuă: ”Indiferent că ești angajat la o companie privată sau bugetar, că ai propria afacere sau ești liber profesionist, tu alimentezi bugetul de stat. În vreme ce ei, reprezentanții statului paralel, se alimentează din bugetul de stat. Rezultatul îl vezi zilnic. În spitale, în școlile unde învață copiii tăi, în pensiile pe care le primesc părinții tăi, în investițiile amânate de mulți ani. Statul paralel este statul hoților care îți fură viitorul. Statul paralel este statul politicienilor care îți promit că îți va fi mai bine. Dar de fapt întotdeauna le este doar lor bine.

Ce poți face că să scapi de statul paralel?

Pe site este pus și un răspuns la întrebarea. Ce poți face că să scapi de statul paralel?

  1.         Mergi la vot!
  2.         Gândește-te pe cine alegi!
  3.         Trage-i la răspundere pentru cea ce fac și pentru ce ți-au promis!
  4.         Informează-te! Urmărește jurnaliștii de investigații!

PSD a adoptat, în Comitetul Executiv Național de la Băile Herculane, o rezoluție împotriva „Statului Paralel şi Ilegitim”, care foloseşte resurse publice pentru a-i intimida, şantaja sau a-i înlătura pe decidenţii politici.  Liderul partidului, Liviu Dragnea a declarat, la finalul Comitetului Executiv Național, de la Băile Herculane, că nu este o rezoluția împotriva președintelui Iohannis.

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

Social-democrații îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că, prin lispa sa de reacţie, este complice la numeroasele încălcări ale Constituţiei de către exponenţii aşa-zisului ”Stat Paralel şi Ilegitim” şi că şeful statului îşi încalcă una dintre principalele atribuţii constituţionale, şi anume vegherea la respectarea legii fundamentale şi la buna funcţionare a autorităţilor statului.

Președintele României, prin purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, a răspuns recent acuzațiilor făcute de Liviu Dragnea, arătând că nu există un „stat paralel”, fiind doar o invenție a politicienilor care au probleme în justiție.

Întrebată dacă președintele mai cere demisia lui Liviu Dragnea după acest nou dosar, dar și dacă răspunde acuzațiilor privind existența unui stat paralel, Dobrovolschi a spus:

„Referitor la acest subiect aş face o singură precizare. Faptul că preşedintele îşi doreşte o justiţie independentă şi puternică este pentru că beneficiarul este societatea. În România nu există un stat paralel. Aceasta este o invenţie a celor care au probleme cu Justiţia”, a spus Mădălina Dobrovolschi.

Citește și: Editorial de Claudiu Săftoiu. Țipătul din scara blocului al opoziției române

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI