Poliția din Hertfordshire a declarat că biletul prezentat de Edward Putman ca fiind cel câștigător a fost falsificat prin deteriorarea intenționată a codului de bare. Loteria Națională britanică a plătit atunci suma de 2,5 milioane de lire sterline, dar ulterior s-a dovedit că a fost vorba de un fals.

Edward Putman, de 53 de ani, din Kings Langley, Hertfordshire, a fost acuzat de fraudă prin prezentarea unor documente false.

Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz în anul 2015, „după ce au apărut dovezi că biletul nu era autentic”.

Un purtător de cuvânt al companiei Camelot, care conduce Loteria Națională din Marea Britanie, a declarat că „nu suntem în măsură să facem comentarii în acest stadiu al anchetei, dat fiind că problema este acum subiectul procedurilor penale”.

Edward Putman a fost arestat preventiv în 2015, la începutul anchetei, dar apoi a fost eliberat condiționat. Pe 16 octombrie, urmează, însă, să se prezinte în fața instanție pentru a începe procesul în care este acuzat de fals și fraudă.

Putman a folosit câștigurile pentru a cumpăra două case în Kings Langley, Hertfordshire – una în valoare de 600.000 de lire sterline și alta pentru 400.000 de lire sterline – și deține peste zece mașini de teren.

Se ascute lupta ideologică în PSD. Social-democrația a devenit sorosism, linia corectă este (ultra)conservatorismul
Recomandări

Dacă este condamnat, el ar putea fi obligat să ramburseze suma de șapte cifre încasată în 2009.

Citește și: Capii celei mai mari rețele de trafic de heroină din București au fost prinși! Unul din ei și-a transformat restaurantul în depozit pentru droguri

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Bun găsit, oameni buni. M-am despuiat în zăpadă”. Mircea Badea s-a dezbrăcat și s-a filmat în zăpadă, ironizându-le pe Cristela Georgescu și pe Anca Alexandrescu. Ce mesaj le-a transmis prezentatorul TV din mijlocul nămeților
Unica.ro

Când credeam că s-a aflat aproape tot despre Călin Georgescu, ce a ieșit abia acum la iveală i-a surprins chiar și pe mulți dintre susținătorii lui. Uluitor despre ce este vorba, de fapt: ”Multe din...”
Viva.ro

Nora lui Silviu Prigoană, mesaj sfâșietor la trei luni de la moartea afaceristului. Ți se rupe inima... Doamne, cât de mult l-a iubit și respectat! Cum arată și cu ce se ocupă acum Georgiana și Corina, soțiile lui Silvius și Honorius
Libertateapentrufemei.ro
Nora lui Silviu Prigoană, mesaj sfâșietor la trei luni de la moartea afaceristului. Ți se rupe inima... Doamne, cât de mult l-a iubit și respectat! Cum arată și cu ce se ocupă acum Georgiana și Corina, soțiile lui Silvius și Honorius
Mutările perfecte care ar scoate garantat România din izolare și ar rezolva problema dezbinării UE. Expert: „E nevoie de un Snagov 2”
Adevarul.ro

Este vestea momentului în showbiz! Vedeta și iubitul ei s-au logodit. Cum a decurs cererea în căsătorie: "O surpriză..."
Elle.ro

Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO

Patronul Nordis le face păgubiţilor o promisiune: le va împărţi câte 100 de apartamente pe lună
Observatornews.ro
Patronul Nordis le face păgubiţilor o promisiune: le va împărţi câte 100 de apartamente pe lună
Horoscop 22 februarie 2025. Gemenii au ocazia să ajungă la concluzii deosebit de utile, care vor rezuma foarte bine experiența acumulată
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI