UPDATE ora 14:40. S-au afișat rezultatele repartizării computerizate la liceu, mai devreme decât a fost anunțat.

Vezi aici la ce liceu a fost repartizat copilul tău.

UPDATE ora 13:30. Rezultatele repartizării computerizate la liceu vor fi afișate în jurul orei 16:00.

ADMITERE LICEU 2018 EDU.RO. Rezultatele repartizării computerizate la liceu vor fi publicate pe admitere.edu.ro. 

Emoţii, luni, pentru absolvenţii claselor a 8-a care au susţinut Evaluarea Naţională şi s-au înscris la admiterea la liceru. Astăzi, pe admitere.edu.ro, vor fi afişate rezultatele repartizării computerizate la liceu. Tot pe admitere.edu.ro, elevii care au ratat prima etapă a repartizării sau care au completat fișele incorect și nu au fost repartizați pot vedea și ce locuri au rămas libere, după prima repartizare.

Peste 2.270 de elevi din aproape toate județele țării vor să învețe în clasa a IX-a  într-un liceu din București. Patru din ei au media de admitere 10.00.

Inspectorul  Ștefan Pacearcă,  președintele contrului special de admitere pentru alte județe, a explicat pentru Libertatea că în acest an mediile au fost mai mici decât în sesiunile precedente.

”Astfel, vorbim despre 2.273 absolvenți ai claselor a VIII-a care vor să-și continue pregătirea într-un liceu din București. Cei mai mulți absolvenți provin din Județul Ilfov 1.176, adică peste 50%, 448 din Giurgiu, 108 Călărași, 106 Teleorman, 93 Dâmbovița, iar 79 Ialomița. Ceilalți elevi provin din alte județe, cu excepția Județelor Alba, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Cluj și Sălaj, de unde nu există niciun candidat care să se fi înscris la admiterea într-un liceu bucureștean”, a explicat inspectorul Pacearcă.

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Recomandări
Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2018 au fost afișate pe 23 iunie. În urmă reevaluării lucrărilor contestate, numărul candidaților care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 104.972 la 105.109. În procente, majorarea este de 0,10 la sută (de la 73,5 la sută la 73,6 la sută).

Potrivit Ministerului Educației, cei mai mulți dintre elevi cu media 10 la Evaluarea Națională provin din București. După contestații, s-a diminuat numărul candidaților cu medii sub 5 – de la 37.875 la 37.738.

Cele mai multe medii – 12.815 – sunt cuprinse în intervalul 7 – 7,49.

ADMITERE LICEU 2018 EDU.RO. Rezultatele repartizării computerizate la liceu. Cum se calculează media de admitere

Media notelor obținute la cele două probe, limba și literatura română și matematică, are o pondere de 80%, în timp ce media celor patru ani de studiu are o pondere de 20%.

Astfel, pentru a obține o medie de admitere care să le asigure un loc în cadrul unui liceu de top, elevii au nevoie de note cât mai mari la Evaluarea Națională. Iată și cum se calculează media de admitere la liceu în 2018.

MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN, unde:

  • MA = media de admitere
  • ABS = media generală de absolvire a claselor V-VIII
  • EN = media generală obținută la Evaluarea Națională.

Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”
Recomandări
Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”

ADMITERE LICEU 2018 EDU.RO. Rezultatele repartizării computerizate la liceu. Topul liceelor din România

Topul liceelor în funcție de ultima medie de admitere în 2017

  1. Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, Bucureşti – 9,72
  2. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Bucureşti – 9,70
  3. Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, Bucureşti – 9,68
  4. Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Bucureşti – 9,63
  5. Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Bucureşti – 9,55
  6. Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Constanţa – 9,54
  7. Colegiul Național „Spiru Haret”, Bucureşti – 9,50
  8. Colegiul Național „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca – 9,48
  9. Colegiul Naţional „Cantemir Vodă”, Bucureşti – 9,45
  10. Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Galaţi – 9,44

Topul liceelor în funcție de cele mai căutate specializări

  1. Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, Bucureşti – Matematică-informatică (bilingv) – 9,93
  2. Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, Bucureşti – Ştiinţe ale naturii – 9,91
  3. Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Constanţa – Matematică-informatică (bilingv) – 9,88
  4. Colegiul Naţional „B.P.Hasdeu”, Buzău – Matematică-informatică (bilingv) – 9,87
  5. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Bucureşti – Matematică-informatică – 9,86

ADMITERE LICEU 2018 EDU.RO. Rezultatele repartizării computerizate la liceu. Metodologia repartizării

Putin e „ca bunicul meu care se îmbată la o petrecere de familie și îi deranjează pe toți”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (III)

Potrivit Metodologiei de admitere în liceu, repartizarea se face ordonând candidații în județul respectiv descrescător, după medii, încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare până la cel cu media cea mai mică, la una din opțiunile exprimate.

Astfel, când se ajunge la un candidat, se caută în lista sa de opțiuni prima opțiune validă la care există locuri libere.

De exemplu: se verifică prima opțiune a candidatului curent. În cazul în care opțiunea este validă și mai există locuri la această opțiune, candidatul este considerat admis la această opțiune și se trece la următorul absolvent,  altfel se verifică a doua opțiune de pe fișă, etc.

Există situația în care un candidat cu medie de admitere mare este admis la un liceu X unde media de admitere este mai mică, pentru că el nu a făcut opțiune pentru liceul cu media mai mare Y

O opțiune este invalidă dacă: codul opțiunii alese de candidat nu există sau opțiunea aleasă necesită dată proba la limba maternă sau modernă şi candidatul nu a susținut-o.

Admitere liceu 2018 Edu.ro. Rezultatele repartizării computerizate la liceu vor fi afișate pe admitere.edu.ro.

ADMITERE LICEU 2018 EDU.RO. Rezultatele repartizării computerizate la liceu. Ce urmează după afișarea listelor

10 – 13 iulie 2018 Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care au fost repartizați candidații.

13 iulie 2018 Liceele vor transmite situația locurilor rămase libere în urmă neînscrierii candidaților admiși în această etapă.

16 – 18 iulie 2018 Comisia județeană de admitere va rezolva situațiile speciale apărute după etapă de repartizare computerizată

Elevii care nu au obținut un loc la liceu, după prima repartizare computerizată, mai au o șansă.

A doua etapă de admitere în liceu 2018

18 iulie 2018 Afișarea situației locurilor libere, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau probelor la limba modernă sau maternă .

3 septembrie 2018 Candidații se vor înscrie la liceele care organizează probele de aptitudini sau probele la limba modernă sau maternă.

4 – 5 septembrie 2018 Desfășurarea probelor de aptitudini sau probelor de limba modernă sau maternă

3 – 6 septembrie 2018 Absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapă anterioară, care nu s-au înscris în termen sau care și -au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare își vor trimite cererile de înscriere.

7 septembrie 2018 Vor fi repartizați absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapă anterioară , care nu s-au înscris în termen sau care și -au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare.

7 septembrie 2018 Transmiterea rezultatelor repartizării către Centrul Național de Admitere, prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Financiarul.ro
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI