Poliţia a anunţat pe Twitter că zonele afectate au fost redeschise, pasagerii, angajaţii aeroportului şi cei ai companiilor aeriene având permisiunea de a reveni în partea terminalului 1 închisă temporar.
O familie din Franța a declanșat măsurile de securitate, după ce cel puțin unul din cei patru membri ai săi a pătruns într-o zonă de securitate, fără a fi trecut prin control, scrie Agerpres.
Pe aeroportul din Frankfurt erau programate, marți, 1.500 de decolări și aterizări.
Compania Lufthansa a fost obligată să întrerupă operaţiunile de îmbarcare la nivelurile A şi Z de la terminalul 1 în timpul evacuării, dar nu a putut indica deocamdată câte zboruri vor fi anulate sau vor avea întârzieri. Compania a precizat că lucrează la un nou plan de zbor şi că va oferi mai multe informaţii în cursul zilei.
Aeroportul din Frankfurt este cel mai mare din Germania, cu 64.5 milioane de pasageri în 2017.
Un incident asemănător s-a produs la sfârșitul lunii iulie, pe aerportul din Munchen, când o persoană a trecut neverificată de punctul de securitate. Atunci, mai multe curse au fost amânate sau anulate, inclusiv două care trebuiau să ajungă în România.
CITEȘTE ȘI: Salarii și de 4.000 de euro pe lună! Bugetarii care aveau ca scop stoparea pestei porcine câștigă de 10 ori mai bine decât un profesor
FOTO: EPA
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!