Legea spune că un român care vrea să candideze pentru un fotoliu de senator sau deputat trebuie să depună la Autoritatea Electorală un număr de semnături, undeva în jurul a 20.000, în funcție de județul în care candidează. Cea mai aprigă luptă se dă în Capitală, unde, până acum, cel puțin 3 doritori de a fi din nou parlamentari se zbat să adune cât mai mulți susținători pentru a putea fi admiși candidați la alegerile din decembrie.
Deputații Elena Udrea, Teodor Paleologu și Remus Cernea mai au doar două săptămâni pentru a se prezenta la oficialități cu tabelele complete cu susținători. Dacă Paleologu și Cernea se plâng că le este aproape imposibil să adune cele 20.000 de semnături de la bucureșteni, nu același lucru se poate spune despre Elena Udrea care are susținători. Udrea, care va candida ca independent la alegerile parlamentare din 11 decembrie, a început deja să strângă semnături. Ea a promis că, zilele următoare, va veni cu propunerile legislative concrete pe care la va promova în Parlamentul viitor.
Alegeri parlamentare 2016. Partidele mici se chinuie să strângă semnături
În timp ce candidaților independenți le este foarte greu să-și adune susținătorii, nu același lucru se poate spune despre marile partide, PSD și PNL, care au deja strânse milioane de semnături. Liviu Dragnea, liderul social-democraților, a anunțat că va depune marți la BEC, în jurul orei 12, listele cu semnături pentru alegerile parlamentare. Alina Gorghiu, președintele PNL, a spus că partidul va depune marți listele pentru diaspora și, în jurul datei de 20 octombrie, listele la nivel național.
Cele două partide și-au făcut deja publice programele de guvernare, la sfârșitul săptămânii trecute.
Citește și: Programele de guvernare ale PNL și PSD. Ce promit pentru a câștiga voturile alegătorilor
Partidele mici, ca USR, PMP, PRU sau PER, au dificultăți în această campanie de strângere de semnături, întrucât nu au notorietate și nici activ de partid care să fie mobilizat. Pe de altă parte, fostul președinte Traian Băsescu a spus într-o emisiune televizată că PMP avea vineri seară 221.000 de semnături valide și încă 100.000 la verificare.