Amazon a făcut o prezentare pentru U.S. Immigration and Customs Enforcement, agenția americană care se ocupă cu imigrația.
Angajații Amazon Web Services – divizia de cloud computing a colosului american, s-au întâlnit cu oficialii agenției federale în California pentru a prezenta o serie de unelte software care utilizează inteligența artificială.
Prezentarea a inclus și Rekognition, un soft care identifică rapid oamenii în fotografii și clipuri video.
Cea mai mare platformă cloud din lume
Amazon Web Services este cea mai mare platformă de infrastructură cloud din lume, iar Amazon găzduiește pe serverele sale unele dintre cele mai mari companii de internet din lume, precum Netflix, Adobe, Airbnb, AOL, 9GAG, BMW, Canon sau Slack.
Această divizie este responsabilă pentru marea majoritate a profiturilor realizate de către Amazon, companie care a depășit o mie de miliarde de dolari ca valoare în urmă cu câteva luni.
Revolta angajaților
Amazon s-a confruntat recent cu o ”revoltă” a angajaților, care au cerut companiei să nu mai pună o serie de softuri la dispoziția guvernului din cauza utilizării neetice. Același gen de revoltă l-a întâmpinat și Google. Un exemplu infam îl constituie un soft al Google care în 2015 detecta persoanele de culoare drept gorile din cauză că nu a fost antrenat bine.
Un studiu al Universittății Georgetown din 2016 a arătat că cel puțin cinci departamente de poliție din marile orașe ale SUA folosesc sau intenționează să utilizeze recunoașterea facilă cu ajutorul camerelor video stradale.
Patriot pe bani mulți
Jeff Bezos, fondatorul și directorul Amazon, a apărat însă practicile companiei sale spunând că va continua să susțină apărarea SUA, spre deosebire de Google.
Amazon concurează și pentru un mega-contract de 10 miliarde de dolari oferit de Pentagon pentru servicii cloud.
Datorită creșterii puternice a acțiunilor Amazon, Jeff Bezos a ajuns cel mai bogat om din lume, cu o avere de peste 150 de miliarde de dolari.
”Caravana” care merge către SUA
O ”caravană” de mii de oameni s-a pus de curând în mișcare din America Centrală pentru a ajunge în SUA, fiind vorba în special de oameni din Honduras, El Salvador, Guatemala sau Nicaragua. Aceștia au ajuns recent în Mexic. Președintele american Donald Trump a cerut autorităților mexicane să disperseze caravana și a amenințat că va bloca granița SUA cu Mexicul dacă acest lucru nu are loc.