Emil Mitrache a dispărut de mai bine de șapte ani de pe sticlă, odată cu nașterea primului său băiat, pe care a dorit el însuși să-l crească! Americanu din La bloc, a intrat la acea vreme în concediu de paternitate, iar de atunci aparițiile sale în peisajul showbizz-ului autohton au devenit din ce în ce mai rare. De fiecare dată când a avut ocazia, actorul a recunoscut că a avut și ceva probleme financiare și că și-ar dori să joace din nou în producții asemănătoare cu cea care l-a consacrat, doar că ofertele nu au apărut încă! Americanu a revenit însă, dar momentan doar ca prezentator al unui eveniment sportiv de anvergură, ce a avut loc în cursul serii de luni.
Emil Mitrache e un familist convins
Este vorba despre inaugurarea unei cunoscute academii de fotbal din Drumul Taberei, acolo unde, în calitatea sa de MC (maestru de ceremonii) a avut aceeași prestație de odinioară, plină de umor. Emil Mitrache a glumit și le-a luat mini-interviuri copiilor și antrenorilor și a interacționat cu Mihai Stoica, unul dintre invitații surpriză, care a venit însoțit de fiica lui. Emil Mitrache este căsătorit din anul 2014 cu Cristina, după o relație de nouă ani, și au împreună doi băieți, Edi și Teo, în vârstă de șapte și cinci ani.