”Dragostea” bolnavă a bărbatului în uniformă pentru cei mici, dar și dorința de a atinge în zonele intime femei pe care le vedea pentru prima oară l-au distrus. De când a fost prins, polițiștii de la ”Omoruri” din Poliția Capitalei și procurorii Parchetuui General au probat nu mai puțin de patru fapte ale polițistului pedofil Eugen Stan.
Prins după ce a agresat doi copii într-un lift
Prins după ce, la începutul acestui an, a mângâiat și pupat doi copii într-un lift al unui bloc din Capitală, agentul de la Brigada Rutieră se află acum în arest. Fostul polițist a recunoscut cu jumatate de gură faptele, dar, la un moment dat, s-a enervat pentru că, spune el, procurorii ar vrea să-i pună în ”cârcă” și alte infracțiuni de care nu ar fi vinovat.
Anchetatorii au pus sechestru pe casa și mașina polițistului pedofil Eugen Stan
Polițiștii de la ”Omoruri” au făcut percheziții la domiciliul suspectului, iar, de puțin timp, anchetatorii au pus sechestru pe casa și mașina polțistului pedofil Eugen Stan. Astfel, pe lângă faptul că a pus uniforma în cui și de carieră nu mai poate fi vorba, fostul agent al Poliției Române rămâne acum și fără bruma de avere pe care o avea.
Măsura a fost luată pentru ca victimele și familiile acestora să poată cere despăgubiri materiale și morale. Asta în cazul în care bunurile sale pot fi valorificate și nu sunt deja ipotecate, caz în care procedurile de despăgubire de despăgubire se pot complica.
După cazul agentului, șeful Poliției Române a fost demis
Cazul polițistului pedofil Eugen Stan a declanșat un adevărat cutremur până la vârful țării. Chestorul Bogdan Despescu a fost demis de la conducerea Poliției Române, iar Mihai Tudose, prim-ministru la acea vreme, a plecat și el din funcție pentru că nu a fost de acord cu decizia de înlăturare din funcție a fostului șef al IGPR. Ulterior, la ”cârma” Poliției Române a fost numit chestorul Cătălin Ioniță, care era director al Direcției Generale Anticorupție.
Citește și:
EXCLUSIV/ 13 sezoane de “Las Fierbinți” și-au pus amprenta pe Celentano. “Lui Văncică dați-i dramă, că-i sătul de comedie”
Un elvețian s-a mutat în Timiș și vinde dulceață și sucuri naturale în beneficiul oamenilor cu probleme
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro