Andreea Ibacka a anunțat că e însărcinată, într-un mod special, pe blogul său personal.
„Scriu dintr-o singură suflare… cu fluturi în stomac, așa cum mă trezesc în fiecare dimineață a ultimelor luni.”, a scris aceasta.
Soțul său, Cabral a așteptat ceva ani până să primească vestea cea mare. Ei bine, la ultimul eveniment monden la care a participat, neînsoțit fiind, acesta declara, întrebat fiind despre viitorul său copil:
”Andreea e cu mine oricând și oriunde. Sunt însurat. Dar trebuie să facem cumva să nu mai fie așa greu însurat, efectiv sunt foarte chinuit. Pe când un copil?? Când o să vină momentul, o să vină momentul”.
Faptul că momentul a venit ceva mai repede decât s-ar fi așteptat, le-a schimbat puțin și planurile pe care cei doi le aveau. Mai precis, ei vor petrece de data aceasta mai puțin timp în rulotă decât își programaseră.
”În rulotă, viața e înghesuită, dar foarte liberă, nu mai depinzi de rezervare, de biletul de avion, ci doar de timpul pe care-l ai sau de cheful pe care-l ai să mai rămâi”, a declarat Cabral pentru Libertatea.
S-au mutat în casă nouă!
Cabral și Andreea Ibacka s-au grăbit să se mute în casă nouă, mai ales că vor deveni părinți peste câteva luni. Chiar dacă este însărcinată, actrița este la fel de activă. Ea a trecut la șmotru și și-a făcut curățenie în noua sa locuință, acolo unde cei doi viitori părinți își vor primi bebelușul. Acesta este primul copil al cuplului.Cabral mai are o fiică, Inoke, din mariajul cu Luana Ibacka.
CITEȘTE ȘI:
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!