Ne-a încântat sufletele cu melodiile sale şi chiar şi acum muzica lui e sufletul petrecerilor. Maestrul Gică Petrescu nu are însă linişte nici după moarte. Din păcate, ultima sa dorinţă, aceea ca locuinţa lui să fie transformată în muzeu, e departe să devină realitate. Ba, mai mult, asociaţia de proprietari a blocului în care a maestrul a locuit până în 2006, când a decedat, a cerut în instanţă achitarea datoriilor care s-au strâns pentru apartament.

Când spui Gigă Petrescu, îţi vine în minte celebra sa melodie “Căsuţa noastră”. Ei bine, căsuţa maestrului, situată într- un bloc de pe bd. Regina Elisabeta din Capitală, face acum subiectul unui proces. “Din câte ştim noi, Gică Petrescu nu 4279-219329-vecina.jpgare moştenitori, iar după moartea lui, casa a revenit statului. Din 2006, nimeni nu a mai plătit întreţinerea, aşa că în contul apartamentului s-au strâns datorii de aproape 20.000 de lei, ceea ce înseamnă circa 5.000 de euro. Noi am înaintat o acţiune în instanţă ca să aflăm ce instituţie trebuie să plătească restanţele”, ne-a declarat administratorul blocului, I. Grigorescu.

«Era un om corect, un locatar model»

Situaţia e jenantă, dacă stăm să ne gândim că maestrul era primul care îşi achita datoriile la bloc. “Era un om corect, un locatar-model. Îşi plătea primul întreţinerea”, ne-a povestit doamna Beligrădean (foto), 79 de ani, cea care a fost vecina lui Gică Petrescu timp de 69 de ani.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

4279-219332-bloc.jpgOprescu vrea să transforme casa în muzeu

4279-219331-oprescu.jpgEdilul-şef, Sorin Oprescu (foto), vrea ca primăria să transforme casa unde a locuit Gigă Petrescu într-un muzeu. “Am dat spre analiză consilierului meu personal pe probleme de cultură, Radu Negrei, această situaţie. Ne dorim ca, printr-o hotărâre de consiliu, să fie găsit cadrul legal şi modalitatea de achitare a datoriilor (de la întreţinere – n.r.) şi să transformăm casa în muzeu, aşa cum şi-a dorit maestrul dintotdeauna”, ne-a declarat Oprescu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI