În schimb, acțiunile companiei au scăzut cu 7% pe bursă, după ce gigantul a avertizat că observă o scădere în vânzările de pe anumite piețe în curs de dezvoltare, precum Rusia, Brazilia, India sau Turcia. Astfel, compania a scăzut sub pragul de un trilion de dolari pe care îl atinsese mai devreme în acest an.

Apple nu este singura companie de tehnologie ale cărei acțiuni scad masiv, același lucru întâmplându-se zilele trecute și cu Amazon și Google, astfel că acum Microsoft le-a depășit și este a doua companie din lume după capitalizare.

De asemenea, Apple a anunțat că nu va mai furniza începând din trimestrul următor vânzările pe fiecare produs, fiind vorba aici atât de către numărul de unități pentru iPhone, iPad și linia de calculatoare Mac.

De obicei, companiile încep să nu mai raporteze numărul de unități vândute atunci când începe declinul. Oficial, Apple a anunțat că numerele în sine nu reflectă performanța companiei.

iPhone-uri mai puține, dar mai scumpe

Apple a vândut 46,9 milioane de iPhone-uri în ultimul trimestru, sub așteptările de 47,5 milioane de unități ale analiștilor FactSet. În schimb, Apple a vândut iPhone-uri mai scumpe: prețul mediu a fost de 793 de dolari, față de estimările de 750 de dolari ale FactSet, citate de Reuters.

Destinul tragic al Mariei, femeia care a murit la 45 de ani operată la mandibulă, deși suferise un infarct. Malpraxis „pedepsit” de justiție cu 150.000 de euro
Recomandări
Destinul tragic al Mariei, femeia care a murit la 45 de ani operată la mandibulă, deși suferise un infarct. Malpraxis „pedepsit” de justiție cu 150.000 de euro

iPhone reprezintă marea majoritate a veniturilor Apple, cu o pondere de peste 60%. În total, Apple a avut venituri de 37,185 miliarde de dolari din vânzarea de iPhone-uri, conform documentelor prezentate.

Divizia de servicii a Apple este acum al doilea generator de bani, aceasta atingând 10 miliarde de dolari. Spre comparație, Facebook a făcut trimestrul trecut 13 miliarde de dolari ca venituri. Divizia de servicii include atât Apple Music, cât și iCloud, iTunes și vânzarea de aplicații din App Store.

Gigantul american urmează să lanseze anul viitor și un serviciu de filme online care să concureze cu Netflix.

Apple include și boxele inteligente HomePod în această categorie, dar vânzările acestora nu au fost sclipitoare.

Mac-urile produs mai mulți bani decât iPad

Linia de laptopuri și desktopuri Mac a generat 7,4 miliarde de dolari, iar compania a vândut 5,299 milioane de unități.

Apple a lansat recent noi laptopuri MacBook Air și o nouă generație a tabletelor iPad Pro.

De altfel, linia iPad, care grupează atât iPad Pro, cât și iPad simplu și iPad Mini, acontează 4,089 miliarde de dolari. Apple a vândut în total 9,699 milioane de bucăți.

Apple Watch face senzație

În fine, categoria ”alte produse” a depășit acum vânzările de iPad și a generat 4,234 miliarde de dolari. Apple contorizează aici în special vânzările de ceasuri Apple Watch, cât și dispozitivele Apple TV, playerele muzicale iPod, căștile Beats și accesoriile pentru produsele sale.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie care avea pensia 1.900 lei a primit la recalculare 10.284 lei. Ce a observat Zoica Gheorghe în documente
Știrileprotv.ro
O femeie care avea pensia 1.900 lei a primit la recalculare 10.284 lei. Ce a observat Zoica Gheorghe în documente
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Fosta mare iubire a lui Alain Delon a ajuns la căpătâiul actorului. Jurnaliștii francezi au dat detalii de la priveghi. Delon și-a dorit să fie depus pe un pat negru, din piele
Libertateapentrufemei.ro
Fosta mare iubire a lui Alain Delon a ajuns la căpătâiul actorului. Jurnaliștii francezi au dat detalii de la priveghi. Delon și-a dorit să fie depus pe un pat negru, din piele
Cartierul de lux din București unde chiria e peste salariul minim pe economie. Cât costă, de fapt, să stai aici
FANATIK.RO
Cartierul de lux din București unde chiria e peste salariul minim pe economie. Cât costă, de fapt, să stai aici
Darren Cahill a rupt tăcerea. Australianul a dezvăluit motivul pentru care Sinner a putut să joace, deși a fost prins dopat de două ori
GSP.RO
Darren Cahill a rupt tăcerea. Australianul a dezvăluit motivul pentru care Sinner a putut să joace, deși a fost prins dopat de două ori
Animalul din România pe care nu vrei să-l vezi niciodată. E abil în camuflaj și e mai periculos decât un urs înfometat
FANATIK.RO
Animalul din România pe care nu vrei să-l vezi niciodată. E abil în camuflaj și e mai periculos decât un urs înfometat
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
Au furat sacii cu ambalaje pentru a le recicla din nou. "Afacerea" bănoasă care a ajuns până pe masa ministrului
Observatornews.ro
Au furat sacii cu ambalaje pentru a le recicla din nou. "Afacerea" bănoasă care a ajuns până pe masa ministrului
Horoscop 23 august 2024. Fecioarele ar trebui să se concentreze pe cele mai urgente treburi și să limiteze risipa de resurse de orice fel
HOROSCOP
Horoscop 23 august 2024. Fecioarele ar trebui să se concentreze pe cele mai urgente treburi și să limiteze risipa de resurse de orice fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI