Studierea sa ar putea duce la descoperirea altor planete din afara sistemului nostru solar.
Planeta „orfană” este de 12 ori mai mare decât Jupiter și plutește în derivă, singură, în spațiu. Astrofizicienii spun că este vorba despre un obiect ceresc liber de masă planetară, adică având masa unei planete, dar care nu este legat gravitațional de nicio stea. Astfel, planeta rătăcește prin spațiu ca un obiect independent.
Planeta a primit numele ”SIMP J01365663 + 0933473”, după ce a fost observată, prima oară, în 2016, cu ajutorul radiotelescopului Very Large Array (VLA) din New Mexico. Inițial însă a fost luată drept o pitică cenușie.
Obiectul ceresc este la granița dintre o planetă și o pitică cenușie, spune dr. Melodie Kao, astronom la Universitatea de Stat din Arizona, citat de The Independent. Piticile cenușii sunt dificil de clasificat, pentru că ele sunt prea mari pentru a fi considerate planete și prea mici pentru a fi considerate stele.
Datele cele mai recente arată că planeta singuratică este mai tânără decât se credea, ceea ce indică faptul că ar fi vorba despre o planetă ”rebelă” și ”orfană”, fără a face parte dintr-un sistem solar.
Astronomii mai au de determinat natura exactă a acestui obiect ceresc, însă descoperirea promite să aducă informații surprinzătoare, care ne-ar putea ajuta să înțelegem procesele magnetice, spune dr. Kao. Cu precădere, specialiștii speră că atitudinea aurorei sale boreale va permite înțelegerea mai bună a funcționării planetelor extrasolare. Deocamdată, ei au descoperit că această planetă are un câmp magnetic incredibil de puternic, de circa 200 de ori mai mare decât cel al lui Jupiter, ceea ce ar explica dimensiunea excepțională a aurorei sale.
CITEȘTE ȘI: Ionuț Dolănescu ”onorează” casa tatălui său. Face chefuri până-n zori, cu șorici, jumări și palincă
FOTO: CAPTURĂ VIDEO THE INDEPENDENT
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!