Așa îi atragi

Dacă ţii cu tot dinadinsul să-ţi sporeşti bugetul și te numeri printre persoanele cu credință în Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să pui bănuţi în cutia milei, la biserică, de fiecare dată când te rogi la icoane. Apoi, ai grijă și nu ignora situațiile cu care te întâlnești la fiecare pas:

► De găseşti o monedă pe stradă şi e cu stema în sus, nu o ridica, fiindcă vei pierde bani mai târziu. Ia-o cu încredere, că-ţi va purta noroc, numai dacă e cu banul la vedere! Iar dacă plouă când o găseşti, e şi mai bine.

► Fă în aşa fel încât să primeşti nişte bani, oricât de puţini, lunea dimineaţa, înainte de a da tu prima. Altfel, vei cheltui nemăsurat toată săptămâna.

►Dacă vrei să-ţi cumperi o maşină la mâna a doua, află mai întâi detalii despre proprietar. De e om bogat, cu stare, ia-o fără să mai stai pe gânduri, căci îţi va aduce numai belşug. Dacă e sărac, mai bine lasă-te păgubaşă.

►Poartă mereu la tine o monedă găurită! E ca un magnet care atrage banii în permanenţă.

►Ţine în bucătărie în permanenţă un borcănel cu mărunţiş. Nu vei mai duce lipsă de bani!

►Ai grijă să nu porţi niciodată monede în ambele buzunare ale unei haine. E semn de risipă, de pierderi neaşteptate.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

►Dacă faci cadou un portofel, pune întotdeauna nişte bani în el. Şi nu-l primi în dar decât cu monede sau bancnote.

►Dacă eşti pasionată de jocuri de noroc, atunci vei ieşi în câştig de fiecare dată dacă vei juca cu cărţi împrumutate sau vei sta pe o batistă la masa de joc.

►Fii atentă să nu te prindă Anul Nou fără bani la piept! Altfel, vei avea un an sărăcăcios, plin de datorii.

►Pune o broscuţă de argint lângă uşa de la intrarea în casă, cu faţa spre locuinţă şi cu spatele la uşă. Dacă ţii mereu şi o tăviţă cu bănuţi în faţa ei, ai prosperitatea căminului asigurată.

►Mult noroc şi spor vei avea dacă vei arunca o monedă într-o fântână.

Lumânările ajută

Chiar dacă magia nu e privită cu ochi buni, există și ritualuri benefice, care se pot executa acasă, chiar și de “micuțe vrăjitoare”, neexperimentate. Tot ce ai de făcut este să te aprovizionezi cu lumânări și cu răbdare. Pentru a atrage banii spre tine, ai nevoie de lumânări verzi. Verdele aduce spor financiar, prosperitate, sănătate, schimbări pozitive, iar miercurea e ziua cea mai potrivită pentru un ritual de acest tip. Jadul şi smaraldul sunt pietrele ce completează cu succes efectele benefice ale lumânărilor verzi. Sâmbăta, mai poţi folosi lumânări aurii, în combinaţie cu esenţe de patchouli, portocal, mosc, scorţişoară şi tămâie, precum şi cu topaze galbene şi chihlimbar. Flacăra lumânărilor aurii dă energie, aduce faimă, bani, şarm, putere de convingere. Atenție! Pentru ca ritualul să aibă efectul așteptat, spune cu voce tare dorinţa ta arzătoare în timp ce aprinzi fitilul lumânării. Nu aprinde lumânarea cu chibritul, ci cu o brichetă sau alt sistem de aprindere. Nu stinge lumânarea suflând în ea, ci cu degetele umezite sau las-o să se stingă singură!
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI