Concursul de rezidențiat organizat în București a fost unul cu surprize pentru candidați, dar și pentru organizatorii acestuia. Asta pentru că în 27 din cele 35 de săli în care se organiza concursul, candidații au primit grilele cu întrebări incomplete, adică aveau doar 40 de întrebări, în loc de 200.

Situația a fost semnalată de candidați, iar după ce s- au constatat neregulile, a fost cerută matricea originală de la Tg Mureș. În tot acest interval, candidații au rămas în sală. După ce s- a crezut ca a fost remediată problema, alte 2 candidate au spus că și ele au o problemă cu grila, fapt dovedit a fi real. Atunci, comisia municipală de decis să fie reluată scanarea pentru toate grilele.

Potrivit rectorului UMF, academician Ioanel Sinescu, eroarea  tehnică  a apărut atunci când IT istul care a primit matricea de la Tg Mureș a descărcat  grilele în două calculatoare. Pe cel de al doilea, descărcîndu-se doar o parte din întrebări.
În urma corectării,  doar 5 candidați au avut punctajul modificat ușor, adică o diferență între unul și patru puncte.  Astfel că locul lor în ierarhie  nu s-a schimbat. În rest, toti candidatii au avut același punctaj.

Concursul s-a desfășurat, decentralizat, în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

În sesiunea din 2017, absolvenţii universităţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie au putut concura pe un număr de 3565 locuri și posturi pentru medicină, 258 locuri pentru medicină dentară şi 136 locuri și posturipentru farmacie.

Anul acesta, numărul locurilor și posturilor de la domeniul medicină a fost suplimentat cu 95. Numărul locurilor si posturilor a fost stabilit în funcție de cifra de școlarizare, capacitatea de pregătire a centrelor universitare și solicitările unităților sanitare.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Municipiul din România care s-a umplut de urși. Se află într-unul dintre cel mai frumoase județe ale României și e bine ca turiștii să-l evite
FANATIK.RO
Municipiul din România care s-a umplut de urși. Se află într-unul dintre cel mai frumoase județe ale României și e bine ca turiștii să-l evite
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Doctorul care a creat „capsula pentru sinucidere” vrea ca inteligența artificială să asiste la eutanasia asistată
Financiarul.ro
Doctorul care a creat „capsula pentru sinucidere” vrea ca inteligența artificială să asiste la eutanasia asistată
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI