Părăsit de soția sa, Maria Constantin, Marcel Toader a ”tunat și-a fulgerat”, aruncând acuzații grave la adresa acesteia, dar și a presupușilor săi amanți.
Augustin Viziru s-a trezit, la rându-i, implicat în acest scandal de amantlâc, după ce afaceristul l-a acuzat că și el ar fi avut o relație cu cântăreața de muzică populară. Actorul nu vrea însă ca numele să-i fie asociat în niciun eveniment de acest gen.
”Nu-mi permit și nici nu aș vrea să intru într-un scandal de genul ăsta. Din mai multe considerente. Eu am muncit și am făcut peste o mie de seriale la cel mai înalt nivel în România. Asta a fost muncă titanică de ani de zile, am muncit, m-am străduit. Nu mi se pare ok să apară discuții despre mine despre care nu aș dori să vorbesc. Efectiv fizic mă deranjează când aud chestii de genul ăsta. Nu o să mă cert cu nimeni, nu intru în polemici cu nimeni, nu o să acuz pe nimeni”, a declarat Augustin Viziru pentru Libertatea.
Mai mult, actorul îi atrage, subtil, atenția lui Marcel Toader asupra unui alt aspect. Mai precis acela că afaceristul a comis o faptă penală atunci când i-a făcut publică adresa la televizor.
”Să fie foarte clar. Am văzut că s-a dat adresa mea pe la tv. Atenție mare, că e faptă penală. Dar, în același timp, vreau să spun că nu am nicio intenție să-i deschid un proces, ar mai fi încă unul în plus și nu ar avea rost. Sper să mă înțeleagă domnul Marcel Toader și să mă scoată din ecuația asta complet. Nici nu văd rostul, nici de ce a trebuit să ajung în situația asta”, a adăugat Augustin Viziru.
”Am fost activ”
În schimb, Augustin Viziru are și un mare motiv de bucurie. Acesta a fost cooptat într-un nou serial românesc, filmat cu telefonul mobil, ”O grămadă de caramele”. Din echipă fac parte mulți dintre actorii care i-au fost colegi și-n telenovele.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_22f69332ed07bb27d7788994686c44c7.webp)
”Sunt foarte bucuros ca fac parte din proiectul acesta, că o să ne reactivăm cu seriale spectaculoase, cum v-am obișnuit. Mă bucur că cinematografia a început să lucreze din nou. Noi, actorii, am trecut printr-un moment greu. Eu, unul, am fost activ. Am avut două-trei proiecte, printre care și serialul Umbre, de la HBO. Am făcut și film de lung metraj”, a mai spus Viziru.
VIDEO EXCLUSIV | Bianca Drăgușanu recunoaște că-l fentează pe Victor Slav. ”Uneori, adorm!”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_85822dc2fe982f934928020de5373936.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b57abf622d02e2f794391f7e646b004b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5a70aa216886112b67e9b9caf455bd57.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8aa5e6cab283ffdbba973b08b313fb4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a0ddc153e0da58acfc3e5e042417880c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a3b9e359c27c4e5a38cdcca0176d7bfe.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1f129f135ecd01378af5705a4bcccec6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_38d8ae374efe0b531c43600915db6f90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e286f05f846e649c628dec116776bcfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_756cb28eb78c49edb05b02863f5f5b82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6ef13ed7ab12c9d571310f331fc66a75.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_6a6eb375dd8e8017c831eb9bdb87db77.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_21661cb476d6102216435705a577564a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_8001d34060f00b95b0610174e6bc5221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b0295d1cb3627d30aeb43d3b52328058.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_df0bea853933d2c2fa8e4ef75dc9703f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d310a9b84de6df9638f8ac90c8f7f894.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_8209350b64f4b5aebb2910a17f654bfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8ede143fe174d273091383de24224a57.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_3f97c24f964b91a8f786e4b61af9310d.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.