Criminala de la metrou, Magdalena Șerban, a fost obligată de instanță și la plata a 30.000 euro daune morale şi 1.200 lei daune materiale către Alexandra Costache, tânăra care a reuşit să se salveze, dar şi la plata a încă 30.000 euro daune morale către iubitul tinerei ucise.
Iată ce spuneau procurorii în dosarul pe care l-au trimis la instanţă:
Alexandra Anne-Mary Costache, handbalista care a reușit să se salveze, a „driblat” practic moartea de trei ori şi asta doar datorită sportului pe care l-a practicat. Libertatea vă prezintă, în exclusivitate, declaraţia pe care tânăra a dat-o în faţa procurorilor de la Parchetul Tribunalului Bucureşti.
„În data de 12.12.2017, în jurul orei 15.30, am intrat singură în staţia de metrou Costin Georgian cu intenţia de a mă deplasa către staţia de metrou Unirii.
Când am coborât scările, am observat o femeie pe peron şi mi-a rămas întipărită în minte pentru că se uita fix în ochii mei, deşi eu nu o cunoşteam absolut deloc.
După ce am ajuns pe peron, am mers până la jumătatea acestuia, unde m-am oprit şi am început să mă uit pe telefon până când urma să vină metroul, la 15.36, ora afişată pe ecranul electronic.
(…) În momentul în care am auzit metroul intrând staţie, am simţit de la spate, în zona omoplaţilor, cum două mâini m-au împins intenţionat către linia de cale ferată a metroului şi am făcut un pas mare, ajungând până la linia de siguranţă marcată pe peron.
Imediat cum m-am oprit din prima împingere, a urmat cea de-a doua împingere, care m-a determinat să ajung cu picioarele până pe muchia peronului, ţinându-mă tare pe picioare ca să nu cad pe liniile de cale ferată”, a aşternut fata pe coala de hârtie în faţa procurorilor.
„Când am fost împinsă a doua oară capul de metrou era ajuns fix în dreptul meu. În timp ce încercam să-mi ţin echilibrul, persoana care m-a împins a încercat să o facă şi a treia oară, însă eu m-am răsucit prin stânga şi am fugit câţiva metri pe peron, ca să mă îndepărtez de acea persoană”, a declarat fosta handbalistă.
Magdalena Şerban: „Simţeam o ură faţă de ea: uite cum una ca asta mi-a făcut mie rău”
În rechizitoriu se regăsesc şi declaraţiile Magdalenei Şerban, în vârstă de 37 de ani, care a încercat să explice faptele.
„Mi-a venit aşa o răime şi nu mai suportam pe nimeni… era să mă-mpingă ea pe mine apoi… se uita că nu aveam eu stare… am fost eu foarte supărată… avea acelaşi profil cu femeia din Spania – Iuliana – mi se sfârşise toate gândurile, toate dorinţele (…) nu mai aveam dorinţă de a continua”… simţeam o ură faţă de ea: uite cum una ca asta mi-a făcut mie rău” … dacă fac răul ăla va plăti şi Iuliana… să ia poliţia firul acţiunilor”, a spus criminala de la metrou despre atacul în care a ucis-o pe Alina Ciucu.
Expertizarea psihiatrică a Magdalenei Şerban a durat o lună şi jumătate şi s-a făcut la Spitalul Penitenciar Jilava. Concluziile specialiştilor a fost că femeia are tulburări psihice şi că, în momentul comiterii atacurilor, avea discernământul mult scăzut.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro