UPDATE. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a răspuns declarațiilor lui Traian Băsescu și consideră că fostul președinte al României este unul dintre cei mai radicali şi mai ridicoli exponenţi ai unionismului.
„Cu privire la comentariile lui Traian Băsescu, pot preciza următoarele:
Prin declarațiile și acțiunile lui Băsescu, care a fost președinte român două mandate, se confirmă bănuielile noastre că o parte însemnată a clasei politice de la București dorește lichidarea statalității moldovenești. Băsescu este unul dintre cei mai radicali și mai ridicoli exponenți ai unionismului, dar nu este unicul. Sunt mulți ca el.
Campania propagandistică „Basarabia – pămînt românesc” a fost lansată pe timpul lui Băsescu. El în mod deschis a susținut și continuă să susțină partidele extremiste și antistatale din Republica Moldova.
Toată această propagandă unionistă a dăunat mult relațiilor de încredere între Chișinău și Tiraspol. Dar tocmai acesta e unul dintre obiectivele unioniștilor – să nu permită reîntregirea Republicii Moldova, fiindcă o Moldovă reîntregită nu va putea fi anexată la România, iar trupele NATO nu vor putea ajunge pe Nistru.
Iată de ce eu insist asupra interzicerii prin lege a unionismului și pentru tragerea la răspundere a celor care organizează campanii și acțiuni de lichidare a statului Republica Moldova. În orice țară care se respectă există pedeapsă penală pentru așa activități.
Există însă un aspect pozitiv în toată această istorie cu Băsescu.
Traian Băsescu obișnuiește să-și îngroape proiectele politice pe termen lung. A falimentat politic în România, unde este anchetat penal.
La Chișinău au falimentat zgomotos adepții lui liberali: Ghimpu și Chirtoacă.
La fel de rușinos vor falimenta actualii unioniști în frunte cu Ana Guțu și Anatol Șalaru.
În Moldova, unioniștii s-au autocompromis de fiecare dată. Așa va fi și de acum încolo, inclusiv cu ajutorul unora ca Băsescu.Apropo, lui Băsescu nu i-a reușit să devină cetățean al Republicii Moldova. Am contribuit personal la acest lucru. Eu sunt convins că asemenea personaje negative nu merită cetățenia statului nostru.
Și, din punct de vedere legal, cetățenii străini nu pot fi membri de partid si nici nu pot fi lideri de partid înregistrat la Chișinău.Nu știm ce vrea Băsescu mai mult: să facă politică în Moldova, sau să fugă de răspunderea penală din România, unde el are mari probleme legate de corupție și abuz de putere.
Eu încurajez justiția din România să-l ajute pe Băsescu să facă Unirea și alte uniri în pușcărie”, a scris Igor Dodon pe pagina sa oficială de Facebook.
Prezent duminică la Chișinău, unde a lansat Partidul Unității Naționale și a fost numit președintele de onoare al formațiunii, Traian Băsescu l-a atacat dur pe președintele Republcii Moldova, Igor Dodon, pe care l-a numit „pudelul lui Vladimir Putin”.
„Mă uit la ce se întâmplă în Republica Moldova. Aveți un președinte care vrea să ducă această bucată de pământ românesc în CSI. Vrea să vă ducă în sărăcia din Federația Rusă, către lipsa de libertate. Sau dodon n-a fost niciodată în Kzahstan sau Siberia? Dacă dodon s-ar întâlni măcar o singură dată cu cetățenii noștri deportați în Kazahstan și Siberia, să vadă câtă jale e (..) Putin i-a oferit Republicii Moldova gaze cu 20% mai scumpe decât Germaniei. Asta este cadoul făcut de Putin pentru Moldova și Dodon. Deși Putin are un labrador superb, are nevoie și de un pudel, de Dodon, ca să-l poarte pe la manifestații”, a spus Băsescu, potrivit unimedia.info.
Traian Băsescu a lansat, duminică, în Republica Moldova Partidul Unității Naționale, unde deține funcția de președinte de onoare. Principalul obiectiv al noului partid este, potrivit președintelui PMP, unirea României cu Republica Moldova.
”Pe 28 iunie, vor fi 76 de ani de la anexarea Basarabbiei la Uniunea Sovietică. Iată că răspunsul nostru la acest moment critic este înființarea unui partid unionist și semnarea unui protocol de colaborare cu PMP, singurul partid din România care are ca obiectiv unirea celor două țări”, a declarat Traian Băsescu, la Chișinău.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro