„O să fie o discuţie la nivel de Guvern….Va fi o propunere din partea noastră ca Minister de Finanţe vizavi de supraacciză. Până la final de an o să vedeţi o propunere în acest sens….Vom face analize şi vedem exact care este situaţia. După cum ştiţi bine, în România prima acţiune este să spui că e un minus pe buget dacă scoţi o taxă, un impozit. Trebuie să te uiţi la efectul de runda a doua. Dacă o astfel de măsură poate produce în economie efecte pozitive, este foarte bine şi vă dau un exemplu foarte interesant legat de creşterea rovinietei sau alinierea acestei roviniete la o directivă europeană. Şi chiar a fost o discuţie în Guvern şi, nu vă ascund acest lucru şi doamna prim-ministru a decis amânarea unei astfel de măsuri, ceea ce este foarte corect, pentru că o creştere a ei chiar dacă se aplica transportatorilor efectele erau în economie….Doamna prim-ministru într-o şedinţă de guvern de săptămânile trecute a decis să nu luăm o astfel de decizie, chiar dacă i s-a invocat că este o aliniere la o directivă europeană. (…) Analizăm. Facem niște calcule. Eu sunt tentat să propun o astfel de chestiune”, a precizat ministrul”, a declarat Eugen Teodorovici. La TVR.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

”Sper să ştie să înoate acel cineva care pune astfel de piedici”

Ministrul finanțelor a anunțat și alte măsuri de susținere a economiei: ajutoarele de stat pentru proiecte de minimum trei milioane de euro, introducerea cotei de TVA de 5% pentru zona de turism, dar şi demararea unor investiţii importante, precum podul de peste Dunăre de la Tulcea sau posibila atribuire de contract pentru Autostrada Comarnic – Braşov.

„Să facem podul, dar sunt unii care au anumite interese să nu…nu vedeţi că acest pod nu s-a făcut de ani de zile, de peste 20 şi ceva de ani se vorbeşte în ţara aceasta despre acel pod, pentru că sunt unii care au anumite interese locale acolo: ba că trec Dunărea cu un bac, ba că aşa mai departe. Şi atât de meschine sunt interesele acestor oameni, politicieni din păcate, din zona respectivă şi de acesta fac un anunţ…dacă o să am dovada certă, probabil că nu ştiu, sper să ştie să înoate acel cineva care pune astfel de piedici”, a spus Eugen Teodorovici.

Întrebat despre modul de taxare a autostrăzilor, Teodorovici a precizat că nu vor fi percepute simultan taxă de drum şi vinietă. Ministrul Finanțelor a prognozat până la sfârșitul anului și scăderea ratei inflației.

Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ
Recomandări
Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ


Rusia a început cele mai mari exerciţii militare din istorie. NATO denunță manevrele care ar fi o repetiție a „unui conflict de mare anvergură”


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Știrileprotv.ro
Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Viva.ro
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Libertateapentrufemei.ro
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Observatornews.ro
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI