Blocul din sectorul 5 care a ars sâmbătă dimineață avea garsoniere și apartamente, iar cele 54 de familii care locuiu acolo încheiase contracte cu dezvoltătorul și plăteau rate lunare. Contractul era însă pe cât de avantajos pe atât de restrictiv. Chiar dacă nu plăteau dobândă, dacă nu achitau trei rate, oamenii își pierdeau casa și toți banii dați până atunci. Locuințele au costat între 20.000 și 40.000 de euro, iar blocul cu patru etaje, ridicat în anii 2012-2013, nu avea nici elementara autorizație de construire. Pentru cele 54 de locuinţe din bloc dezvoltatorul ar fi trebuit să încaseze aproximativ 1,6 milioane de euro.
„Aveau un certificat de urbanism valabil un an de zile şi mi-au spus că are actele depuse şi va ieşi şi autorizaţia. Ne-a făcut promisiune de vânzare-cumpărare la un birou notarial și e atât de bine făcută de notariat încât dacă nu plătim 3 luni de zile ratele, pierdem şi banii, pierdem şi casa. Am pierdut tot la ora asta” a declarat, pentru StirileProTv, administratorul blocului, Mariana Peia.
Cei care ar fi trebuit să împiedice construirea unui bloc fără autorizaţie erau reprezentanţii primăriei Sectorului 5. În acea vreme, edil era Marian Vanghelie. Vecinii blocului spun că autorităţile nu au făcut nimic. „La primăria Sectorului 5 n-a interesat pe nimeni de noi, am făcut sesizări peste sesizări, din cauza dumnealor suntem în situaţia în care suntem” spunea o femeie, ajunsă acum pe drumuri.
Patronul a evoluat de la scandaluri cu săbii la evaziune fiscală
Patronul care a construit blocul cu patru etaje la preț avantajos, dar fără avize și autorizații, este Ilie Ioniță, cunoscut în zonă și ca Ilie Zorilă ori ”Zorro” El a fost un apropiat al clanului Cămătaru, fost om de încredere, contabil care s-ar fi ocupat de finanțele lor cât timp aceștia au fost închiși. De altfel, și el a mai avut în trecut dosare pentru spălare de bani și evaziune fiscală.
Ilie Ioniţă a fost cercetat, în 2015, alături de alte persoane, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Cei anchetaţi au fost acuzaţi că au construit şi vândut zeci de apartamente fără acte legale pentru a nu plăti taxe şi impozite. Banii astfel obţinuţi i-au investit în construcţia altor blocuri. Prejudiciul a fost estimat la 2,6 milioane de euro.
În prezent, Iie Zorilă nu s-ar mai afla în România, spun oamenii. Contactat de jurnaliști, ”Zoro” a avut o reacție halucinantă: A spus doar ”Nu mă interesează” și a închis telefonul.
Ilie Zorilă – alias „Zoro” a fost implicat și în fapte cu violență, cu ani în urmă. El a fost tăiat în 2008 de un apropiat al Duduienilor, grupare condusă de ”Pian”, relatează ziuanews.ro. Spadasinul – un tânăr ursar din zona Sebastian, zis „Zabar” – a dat buzna în vila lui Zorilă, și l-a croit de mai multe ori cu sabia, chiar sub ochii neputincioşi ai soției. Din pricina acestei umilințe, după zile îndelungate de spitalizare, Zoro și-a pierdut chiar și epoleții de „locotenent”, deoarece șefii clanului au luat decizia că e prea „slab” pentru o poziție atât de importantă. În 2001, Zorilă a mai fost implicat și într-o bătaie în Ferentari, pe strada Tunsu Petre, la care au participat zeci de persoane și s-au folosit săbii și o pușcă de vânătoare.
Surse foto: biziday.ro, stirileprotv.ro
Dezvăluiri incredibile despre vizita soților Ceaușescu la Londra. Regina s-a pitit într-un tufiș pentru a scăpa de ei
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro