Moneda din aur are o valoare nominală de 500 lei, formă rotundă, diametru 35 mm, cant neted şi o greutate de 31,103 grame, arată BNR într-un comunicat.
Moneda din argint are o valoare nominală de 10 lei, formă rotundă, diametru 37 mm, cant zimţat şi o greutate de 31,103 grame.
Moneda din alamă are o valoare nominală de 50 bani, formă rotundă, diametru 23,75 mm, cant inscripţionat cu „ROMANIA” de două ori, cu steluţă între cele două cuvinte, şi o greutate de 6,1 grame.
Moneda din alamă pentru circulaţie are o valoare nominală de 50 bani, formă rotundă, diametru 23,75 mm, cant inscripţionat cu „ROMANIA” de două ori, cu steluţă între cele două cuvinte, şi o greutate de 6,1 grame.
Aversul monedei din aur redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, inscripţiile în arc de cerc „ROMANIA” şi „MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2018”, relatează Agerpres.
Aversul monedei din argint redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, inscripţiile în arc de cerc „ROMANIA” şi „MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2018”.
Aversul monedei din alamă pentru colecţionare redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, inscripţiile în arc de cerc „ROMANIA” şi „MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României, anul de emisiune „2018” şi litera „N”, într-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colecţionare.
Preţurile de vânzare, exclusiv TVA, sunt 7.615 lei, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare, 330,00 lei, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare şi 10 lei, pentru moneda din alamă de 50 bani pentru colecţionare.
Citește și: Catedrala Mântuirii Neamului în cifre. Recordurile pe care le deține. E mai înaltă decât Casa Poporului și are cel mai mare clopot din lume
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro