Tulburarea neuropsihiatrică autoimună la copii, considerată inițial o boală mintală, a fost asociată cu un streptococ, în 1998. De această maladie a suferit Evie, o copilă acum în vârstă de opt ani, din Barnsley, Marea Britanie.
Acum cinci ani, Evie era un copil perfect normal, și se bucura de prima ei zi de școală. Cu trei ani înainte de a cincea ei aniversare, în mai 2013, viața ei și a familiei sale a devenit un coșmar.
”Peste noapte, Evie a devenit un alt copil” își amintește mama ei Helen, un psihoterapeut, relatează dailymail.co.uk.
Copila a devenit foarte nervoasă, cu accese de furie. A început să aibă o aversiune senzorială foarte puternică în privința șosetelor pe care le purta, schimbând chiar și 7-8 perechi pe noapte. Mai mult, când mama ei o lăsa la școală, a început să facă crize pentru că aceasta nu se afla în preajmă și făcea pe ea de două-trei ori pe zi.
Când copila a făcut amigdalită, antibioticul care i-a fost prescris a rezolvat ca prin minune și ceea ce medicii credeau că este începutul unei afecțiuni mintale. Amoxicilina nu numai că a vindecat infecția la amigdale, ci și așa zisa boală nervoasă de care suferea.
”După două zile de tratament cu antibiotice, totul a intrat în normal, practic am primit-o înapoi pe fetița noastră, a fost minunat” a povestit mama ei.
Dar nu a fost decât o fază, și începutul tratamentului unei foarte puțin cunoscute infecții care se joacă, la propriu, cu mintea copilului.
Datorită necunoașterii și diagnosticării greșite a afecțiunii, Evie, și probabil mii de alți copii, suferă ani de zile până ce pot fi vindecați cu o simplă cură de antibiotice.
Sursa foto: pexels.com
Citește și: Mirela Vaida și-a testat soțul înainte de a rămâne gravidă cu al treilea copil. Pactul pe care l-au făcut cei doi
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro